Sub buclele dezordonate de aramă veche
Pândeau surâzători doi ochi fără pereche.
Desculță, în rochița de culoarea cerului,
S-a furișat la joacă fetița pădurarului.
***
Pe marginea dantelei de cleștar topit
Fetița părea un înger de liniște răpit.
Alături veghea cerbul, superb în gingășie,
Tablou mișcător de adâncă duioșie.
***
Când odihnea sub nesfârșitul senin
Își legăna cu blândețe micul copil.
Îi ura să-l binecuvânteze Maica Sfântă,
Să aibă viața curată ca floarea-nrourată.
***
Copilul meu, cum aş putea să te conving
Că iubirea adevărată este crinul între spini,
Că săgeţile lui Cupidon sunt uneori blestem
Sub care sufletele curate de multe ori gem.
-->
Comentarii