Într-o zi mohorâtă un bătrân se odihnea în parc
Petrecea ireal cu un prieten de curând înhumat.
Se întreba: mai contează acum cine îl devorează?
În fața infinitului nu există identitate socială.
***
Oare cine și când ne va spune tâlcul firii,
Sensul venirii, al iubirii și desigur al plecării?
Înfrângerea să nu se revolte împotriva sorții,
S-o acceptăm! Nimeni nu poate găsi soluţii.
***
Troica aluneca ca năluca peste întinderea înghețată.
Înfășurată în blănuri ușoare a fugit de acasă furioasă,
N-a mai suportat firea bărbatului, iubirea posesivă.
Dar şi-a lăsat fericirea acasă. Desigur, o să revină.
***
Cartea Vieții are capitole bine definite
Încât nu vei reuși să mai adaugi cerințe.
Ce s-a hotărât fiecăruia rămâne neclintit.
Pe ultimul rând mereu apare scris: sfârșit.
-->
Comentarii