ce linişte…
Ce linişte suspectă-n univers
Arborii tac şi apele se-nclină,
Tăcerea îmbracă haina unui vers
Plutind pe aripi de lumină lină.
Ştiu că trăieşti, că sunt, că eşti
Şi-mi pare clipa fericire pură
Şi sorb azurul decantat în ceşti
Ca cea mai fermecată băutură.
Când cerul se-nserează-n nopţi albastre
Şi orele cad surde peste noi
Şi luna-i martora iubirii noastre,
Noi bem nectarul dragostei în doi.
Plutim aşa în taciturne mări
Ca pe gondolele din Grand-Canale
Printre meandre dulci de mari candori
Şi nimeni nu ne poate sta în cale.
1 august 2011
-->
Comentarii
Cu toată admiraţia
O linişte superbă.