Ce oare, azi mă mai reţine
Să fiu aşa cum mi-am dorit?
Sau... nu depinde doar de mine?
Ori... cumva crezul nostru a murit?
Cândva, dorit-am libertate,
Şi peste graniţe-am fugit.
Dece dar azi, plin de regrete
În cochilia mea mă-nchid?
Să mă exprim corect, nestingherit,
În vremuri comuniste mi-era frică.
Dar azi? Cum de-al meu glas a amuţit?
Nadejdea mea, e-acum atât de mică?
Fără nădejde e întreaga ţară,
Şi nimeni nu mai crede în minuni.
Ajunge-vom la bonuri iară?
Hrăni-vom iar copii cu minciuni?
Ca o batjocură răsună-n difuzoare:
„Deşteaptă-te române...” iar şi iar.
Dormim cuprinşi de nepăsare
Şi aşteptăm pomana Europei, clar.
Ce oare, azi mă mai reţine
Să-l chem pe Dumnezeu în ajutor?
Sau... nu depinde doar de mine?
Toţi am uitat de-al nost’ Mântuitor?
Comentarii
Cu siguranţă că există un timp când românul se va trezi...cu siguranţă că nu este acesta dar se spune că Dumnezeu are un plan...şi sper ca asta să nu fie doar o scuză pentru a nu face nimic. Semn admirativ de lecură.