Sunt întrebari
care se pun
cu tunetul făpturii şi-al planetei
Cel Care ştie să răspundă, tace…
întrebarea
e în ape, în grâu, în drumuri,
în trenuri fără gări,
în rezumatul care suntem
apar fisuri în tâmple,
recifuri, mitraliere,
se încing
cuptoare-n crematorii,
ninge cenuşa
osului alb de dorul de-a fi fluier,
vârstele ard la junghetura zilei
marea-şi vomită peştii pe uscat
să ne înveţe zvârcolirea
semnului de întrebare
şi odihna
din prăpastia tăcerilor de după…
facem din degete lasouri
răspunsului,
să-i prindem măcar umbra
înfigem dinţii, -colţi-, în jugulară,
crezând că-n sânge vom găsi răspunsul
chiar otrăvit, mai bună-i mătrăguna
decât tăcerea
cine,
unde,
de ce,
multiplicatul semn de întrebare
devenit hidră,
metastază,
urlet
şi când plecăm, ducem cu noi
a doua umbră – întrebarea
şi constatăm
că sângele
ne-a înflorit un crin: Răspunsul!
Comentarii
Multumesc!
Minunate versuri!