Ascult tăcerea nopții fără stele
din umbra neuitărilor târzii
ce-mi bântuie speranțele rebele
tot așteptând din depărtări să vii.
Pe liniștea întinsă ca o pată
se prind în horă clipe de regret
venite-n pragul serii deodată
cu amintiri ținute în secret.
Se-așează peste cuget în neștire
sub bolta unui gând fără sfârșit
lăsat cândva pe-o muchie subțire
la marginea lui minus infinit.
Dar gândul, mai agil decât lumina,
spre seară-ajunge înlăuntrul meu
cu versurile-aduse din grădina
unde-a căzut cândva un curcubeu.
Le-așez, fidel, în rime potrivite,
într-un poem pe care să-l citești,
când prinsă de uitările-ți vrăjite
o să te-ntrebi mirată: „cine ești”?
-->
Comentarii
Vă mulțumesc, domnule Ioan Muntean, pentru lectura poemului meu și pentru comentariile cu melodii și imagini, care mi-au făcut mare plăcere!
Mulțumiri alese din partea autorului, Marian Pricopie!
Frumos scris felicitari .