Ne gâdilă şi ne-mping uşor de la spate
clipele care dansează invizibile prin spaţiu
în paşi puierili şi săltăreţi
inocente de noutăţile pe care ni le aduc
fără să rădă sau să plângă alături de noi
neavând o stare sufletească sau materială.
Îşi aleg trenurile aşezându-se în compartimente
cu privirea spre călătorii disponibili
alăturându-se secundelor şi minutelor destinului
în acelaşi timp pentru fiecare om şi vietate
uneori le amestecă şi le-nmulţesc
accidentându-le printre şinele ondulate ale vieţii
care nu dispun de ambulanţă şi spitalizare
decât atunci când coasa tipei ăleia se ridică
pe lângă trecerea graniţei dintre aici şi acolo Sus.
Clipe de-aici de-acolo sau de departe
paralele şi neştiute în spaţiul
pământean şi uman cercetate de chakrele
care le deosebesc unele de altele
le potrivesc sau le îndepărtează după ştiinţa lor
sunt ale tuturor sau ale nimănui
povestesc despre culori şi Lumină
în inconştientul atent şi mut
ce uneori mai arată vreun semn sau două
conştinţei pentru a o trezi.
Clipe apropiate şi îndepărtate
întortocheate după ecuaţii necunoscute
rezolvate de cele mai multe ori ilogic
de către destinele despre care mă-ntreb
de multe ori dacă ştiu pe unde-şi aleg să sape
temelia pentru a-şi ridica palatele sau colibele.
Clipe şi destine potrivite sau nepotrivite
venite în sufletul nostru la bogata masă
dăruită de Dumnezeu cu de toate
sticla naşterii tronează triumfal în mijloc
lângă cupele vieţii frumoase şi crucificate
prima cupă îşi etalează limpezimea
primindu-şi lichidul dulce sau amar al copilăriei
a doua îşi aşteaptă rândul pentru a savura
gustul amestecat al pubertăţii privind-o nerăbdător
pe-a treia adolescenţa care străluceşte de vise şi idealuri
ignorând-o parţial pe cea a maturităţii
gândindu-se că mai are până s-o ajungă din urmă
în timp ce cupa bătrâneţii le priveşte gânditor
pe cele de dinaintea ei fiind atentă
să nu se spargă şi să curgă pe margine.
Părintele Timp urează din mers
Poftă bună, viaţă!
şi cupei bătrâneţii
când plesneşte de neputinţă
îi spune
Să-ţi fie de bine!
Şi-acum hai cu mine!
Mihaela Moşneanu
Comentarii
Mulţumesc, Agafia!
Felicitari, Mihaela!