Constantin şi Elena
 ne spune povestea de dragoste fără vârstă a unui cuplu căsătorit de peste jumatate de secol, care trăieste într-un sat pitoresc din nord-estul României (lângă Piatra Neamţ). Documentarul observaţional porneşte de la activităţile cotidiene ale celor două personaje, urmarite de-a lungul unui an, pentru a ajunge la semnificaţii profunde, prezentându-ne o lume a spiritului şi a înţelepciunii ancestrale.

Filmul de debut al tânărului cineast
 Andrei Dăscălescu, „Constantin şi Elena” (România/Spania 2008, 103 min.), a fost deja prezentat şi premiat în festivaluri internaţionale de prestigiu:
 TIFF (Sibiu), IDFA (Amsterdam), EBS (Seoul), iar in perioada aprilie-mai 2010 reuşeşte perfomanţa de a fi prezent la zece festivaluri internaţionale: în afară de
 Tel Aviv, la
 Bruxelles, Bratislava, Buenos Aires, Los Angeles, Wiesbaden, Edinburgh, Minneapolis/St. Paul, San Francisco, Cracovia.

Filmul prezintă viaţa de zi cu zi a unui cuplu de vârstnici, care încă se iubesc după o viaţă întreagă împreună. Realizat în maniera documentarului observaţional, filmul dezvăluie, prin gesturi, dialoguri şi detalii aparent banale, puternica legătură sufletească dintre cele două personaje principale ale filmului. O 
poveste de dragoste dulce-amară
 –
 dulce e dragostea (şi după 55 de ani de la căsătorie),
 amară e lipsa de timp pentru dulce (bătrâneţea), iar povestea e viaţa de zi cu zi. Un film despre a trăi şi a iubi, altfel.

 


 


 

Gen: Documentar Familie

Regia: Andrei Dăscălescu


Scenariul: Andrei Dascalescu


Durata: 103 minute


Premiera SUA: 23 Apr 2010

Premiera Romania:


Companie producatoare: Filmlab / Chello Multicanal


Site oficial film: 
http://www.constantinandelena.com/

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Iti multumesc din suflet Ioan...am sa incerc sa vad daca voi reusi. AM sa imi fac cont din nou, caci aveam deja cont pe 4shared... Pe curand. Cu drag, Diana.

  • @diana Z: sincer nu-mi explic de ce nu merge... daca se  creaza un cont pe 4shared, pe langa faptul ca se poate viziona, se obtine si beneficiul unui spatiu de stocare prorpiu online de 10 GB! (eu filmul l-am postat public, dar probabil ca 4shared e in cautare de membri... nu stiu ce sa zic, am sa mai verific contul..)

  • Caci se pare ca nu ma lasa sa il vizionez pentru ca imi cere o parola de autentificare..

  • Buna. Te rog din suflet sa ma ajuti...Cum pot viziona si eu acest Film.. Iti multumesc ..Diana.

  • Mulţumesc frumos pentru acest videoclip...Felicitări!

  • Intr-adevar viata poate fi traita cu adevarat cand sufletele sunt parte a unui intreg!113.gif

  • Un model de convietuire, multumim d-nule Muntean pentru video.

Acest răspuns a fost șters.
postarea de blog a lui Costel Zăgan a fost prezentată
  Serghei Esenin mă întorc la tineSerghei Esenin lumea-i o curvămi-e rău de toate și mi-e binenu am…
Acum 6 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de pe blogul Costel Zăgan Concurez cu toate concurez cu nimicul
Acum 6 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - vin în patru culori în Cronopediada grup
Acum 7 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 11 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
George Bacovia - (numele de naştere al poetului George Andone Vasiliu - născut la 17 septembrie…
Acum 11 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
 Fildu de Sus este un sat din comuna Fildu de Jos, județul Sălaj, atestat documentar din anul 1415…
Acum 11 ore
Ioan Muntean – toamna ca un vin roşu (cybersonet I) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – toamna ca un vin roşu (cybersonet I) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 13 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, octombrie
04. (poezie, cyberpoem)

toamna ca un vin roşu…
Acum 17 ore
Costel Zăgan a postat o postare pe blog
  Serghei Esenin mă întorc la tineSerghei Esenin lumea-i o curvămi-e rău de toate și mi-e binenu am…
Acum 19 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu EPIGREBUS 21 - CAREU DEFINIȚII REZOLVAT în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu REBUSMANIA LA MAXIM 122 (C) - CAREU DEFINIȚII - REZOLVAT în Hobby-Club Cronopedia
Acum 20 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…
-->