copilărie
copilărie, ai rămas în sufletul meu
ca cel mai frumos capitol al vieții,
răsai sub ploape aproape mereu,
ca raza cea dulce a dimineții.
dealuri și codrii bătrâni m-au crescut,
câmpia întinsă cu lanul de grâu,
cerul în nopțile de vis mi-a fost scut,
creanga de salcie mi-a fost brâu.
noaptea de vară mi-a fost poveste,
când ielele se plimbau pe afară,
când visele mă luau fără veste,
când dragostea mi-era dulce povară.
vorbeam singur cu luna, cu stele,
cu iarba, cu mine, cu Domnul de sus,
îmi făceam din nimicuri castele,
și mă rugam zilnic la domnul Isus.
n-aveam griji, îmi trăiau părinții,
mă ocroteau ca pe cel mai scump odor,
mă închinam mereu la toți sfinții
și niciodată nu credeam c-am să mor.
ai trecut repede și te-ai dus în poveste,
eu nici astăzi nu te mai pot uita,
copilăria aceea dulce de-atunci este
cel mai frumos capitol din viața mea.
marţi, 13 martie 2012
-->
Comentarii
Mulțumesc Mircea pentru trecere prin poezia mea. Ce să-i faci, vine ea și bătrânețea dar nu e așa de frumoasă precum copilăria.
Bătrînețea
De ce ne sperie bătrînețea?
Vîrsta-i cea pe care-o simți
- Cînd nu mai ai dureri de dinți -
Și-n gîndire ne este...tinerețea!