Înzăpezitu-s-a cămaşa mea de in,
când dăltuit-ai turnul gri de ceară.
Cu lemnul opac de pelin,
aprinsu-mi-ai focul de seară.
Prelingemă-n pătratele închise…
suvoaie de albe imperii ,
ca secundarele-n ornioc puse
să mă suceşti şi să mă sperii.
Potcoave de carne-lumină-
Cosmice dale tocite.
Topise-vor oase…ţărână,
cum razele curse-ncâlcite…
Sunt scalavul de mir, atingerii mele,
şi-ţi curg în pocal, licoare- pelin.
Ca-n triste tăceri moi de Iele
să-mi scutur cămaşa îngălbenită de chin.
Înlănţuit de o galbenă moarte,
nevăzut pelerin prin vechi catedrale.
Urme de clipe lăsate ca fapte,
însemn în fragmente gânduri reale.
Înzăpezita-mi cămaşă de in…
criptă albastră supusă la Zei.
Cu inima celui mai aspru destin,
în turnul de ceară, închişi ochii mei.
-->
Comentarii
trist dar atat de frumos scris incat uiti de tristete si zbori spre nemurire !