Creştem în ochiuri de cer

Când ai coborât prin mine
în gânduri îşi odihnea îndoiala
Cuvântătorul
noi beam vorbele ca pe un vin,

 

dar între noi cine a rămas
de s-a încins focu-n ţesuturi...

 

de ard în inimi flăcări
pe care nu le vede altcineva
decât iubirea care se ucide pe sine
în luptă cu timpul.

 

Iar urmaşii urcă pe scară,
de nu le încape bucuria în piept,
ne învelesc în duioşie
desfrunziţi de un vânt revolut,

 

creştem prin ei în ochiuri de cer
unde hibernăm peste veacuri,

de lumina se aprinde întruna.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->