CREDINȚA ȘI PĂCATUL continuare

[Maria Niculescu]

"-Descoperă-te, sufletul umbrit
Stringent are nevoie de Lumină;
De-ndată te vedea-vei înflorit,
Luminii, cu încredere, te-nclină!"
"-Se-ntreabă, timorată:"-Mai exist?"
Din ram, de-i ruptă floarea, pusă-n glastră
E-al nostru suflet efemer şi trist
Şi, mult, firavă, fericirea noastră.
Sus, flori ce-au fost, acuma nu mai sunt,
Li-i timpul mic şi fără revenire,
Cu rădăcina-trunchiul e-n pământ
Şi-i e cu mult mai mare-a sa, fiire;
Înscăunată-i, Sus, Lumina-miss,
Jos şade- Întunericul, regeşte,
De poţi a face jos un compromis,
Nu-acelaşi lucru, Sus, îţi reuşeşte.
O viaţă de-mplinire şi tumult!
Gândind la ea mă simt, cu mult, ferice,
Iar dacă stau să mă gândesc mai mult
Şi ţie ţi-ar surâde, pot a zice!"
"-Râvneşti Puterea? Nu e îndeajuns!
Gândeşti că vei atinge Apogeul?
Gândeşti greşit, doar UNUL este uns,
Doar UNUL e PUTEREA, DUMNEZEUL!"
"-Sunt cât se poate entuziasmat,
Motive n-am pentru a-mi cere scuze;
Voi şterge din caiet trecutu-mi mat,
Iar Dumnezeu nu poate să m-acuze."
"-De ce îmi vine, oare, să zâmbesc?
Te vezi deja puternic, mândru, tare,
Când tu ignori un dar Dumnezeiesc
Nu văd să ai nevoie de iertare!
Şi mai apoi nu văd să se fi scris
Iertare pentru-asemenea greşeală,
Rămâi fără de lege, un proscris
În lumea dureros de infernală.
Când toate-ţi vin de-a gata, unde sunt
Al luptelor Triumful şi savoarea?,
Înţelepţite riduri, păr cărunt,
De nu-s, la ce folos-'ţi va fi urmarea?"
"-Ei, bine, astfel lucrurile stând,
Nu-i chip să mă transform în sfinte moaşte,
Schimbate-s toate, după al meu gând,
În fine, Veşnicia voi cunoaşte!"
"-Dorinţa-ţi este de nezdruncinat,
Iar eu nu am nimica împotrivă;
Vei fi, dar, al Hazardului vânat,
În jungla-nflăcărată şi nocivă.
Doreşti răspunsu-mi sincer şi concret?
Gândeşti, cumva, c-ai să mă poţi convinge?
Şi-acum de am să mor, n-am să regret,
În jocul Soartei nu voi fi o minge,
Nici voi să stăpânesc întreg Pământ,
Îmi e de-ajuns a Spiritului casă,
Aceeaşi voi rămâne care sunt,
Murind imaculată şi frumoasă.
Doar Domnul Sfânt, El este, negreşit,
Acel ce scrie Viaţa şi Destinul,
El ştie şi-nceput şi-al meu sfârşit,
Al cupei ştie golul şi prea-plinul".
"-Ţi-i ultimul cuvânt?, el a-ntrebat,
Renunţi la tot, renunţi, dar, şi la mine?"
"-Nu voi să ştiu de-asemenea bărbat.
Va fi târziu când vei pricepe,-n fine".
"-Gândeşte, spuse el, e timp de-ajuns,
Iar mâine ne-ntâlnim în locu-acesta,
Dorind să vii cu pozitiv răspuns;
Bătrânul, sper, să nu ne joace festa!"
Privi, apoi, în ochii ei cei trişti
Dar nu citi a Deznădejdii urmă.
Ea-i spuse:"-Pentru mine nu exişti,
Castelul de nisip, şi el, se curmă."
El insistă:"-Pe mâine, aşadar,
Să fii încrezătoare şi ferice",
Iar ea:"-Nu m-aştepta, fi-va--n zadar,
Că ne-am pierdut e tot ce pot a zice."
"-Dă-mi mâna ta, iubito,-aş vrea nespus
Bun sfetnic, Noaptea, să te sfătuiască".
"-Dorinţele-mi, iubite, au apus,
Şi trup şi suflet sunt precum o iască!
Adio, dragul meu, îţi spun de-acum,
Al nostru drum nu va mai fi integru;
De suntem doi, suntem diverşi precum
Divers e albul pur de negrul negru."

[Maria Niculescu]

Mulțumesc Lenuș, neprețuită prietenă!!

[Maria Niculescu]

Mulțumesc, scumpă prietenă Maria!!

[CIOBOTARIU MARIA]

Cu pretuire !

[Lenuş Lungu]

Toată admirația pentru acest poem!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]