Cu-o moarte toți suntem datori
Ea este pentru trup o alinare
Nu mai e loc pentru ceva ce doare
O nouă existenţă va începe-n zori.
Ne dă fiori când somnul ne ucide
Îngerul morții coborât din neant
Întrerupând cu coasa de gigant
Cordonul de argint ce se divide.
Puțini sunt cei iniţiaţi ce reuşesc
Ca, de invidii , gelozie și mândrie
Să divorţeze de defecte pe vecie
Şi oameni de-aur şi lumină se trezesc.
Divinitatea ne mai dă încă o șansă
O nouă viață iar ni se oferă
Și stă în noi încă o clipă efemeră
Un vis sau un coşmar , din altă transă.
-->
Comentarii
Mulțumesc Elena, prezenta ta este deosebit de agreabila !
Cu drag, Dan
Mulțumesc Mircea, mi-era dor de tine ai cam dispărut din peisaj !
Cu prietenie,
Dan
Ca de obicei.................minunat poem,felicitari ! Ar fi minunat sa avem nemurirea aici ,insa din cate stiu eu moarea nu a lipsit la nici o intalnire .Ne ofera "dincolo" nemurirea unde : dupa fapta si rasplata.
Trei vieți, de la peștișorul de aur. Grijă mare, că le pierdem repede și de-am avea nemurirea!
Să fii nemuritor...acoperit cu o pagină de carte!
Ar fi atât de frumos să fie așa cum spuneți...Dar eu cred că tot noi oamenii ”construim” lumea de dincolo...
Superba poezie...felicitari