Nu știu de ce uneori unele cuvinte ne duc pe culmi de fericire iar altele în adâncuri reci,uneori vorbesc tare ca să mă aud, să-mi aud gândurile bramburite și prăfuite și să mă sperii atunci când ele răsună în eter ca și cum ar prinde o altfel de viată,uneori vreau pur și simplu să le înăbus, să le ascund, să le reduc la tăcere pentru că simt că sunt goale, prea sărace ca să redea ceva din ceea ce simt,uneori simt că trebuie să le împărtășesc să le comunic, să mă fac înțeleasă să încetez în a mai asculta, doar mânata de dorința de a mă transmite celuilalt,uneori doar citesc cuvintele în ochi...
Cuvintele sunt atât de universale, ca și sentimentele.Toate acele cântece, toate acele filme, toate acele cărti ....nu asta ne arată??? Cu toate ca simțim personal și ca unele cuvinte rezonează în mintea noastră ca și când noi le-am fi spus.... nu sunt cuvintele nostre nu noi le-am rostit mai întâi.
Ce cuvinte poți să spui unui suflet trist? Ce cuvinte poți să spui atunci când iți moare cineva? Ce spui atunci când nu vrei să spui nimic? Oare cum sunt cuvintele mele?
Și acum o poezie ce îmi place tare mult...
"Imi invatam cuvintele sa iubeasca
Le aratam inima
Si nu ma lasam pina cind silabele lor
Nu incepeau sa bata.
Le aratam arborii
Si pe cele cara nu vroiau sa fosneasca
Le spinzuram fara mila,de ramuri.
Pina la urma, cuvintele
Au trebuit sa semene cu mine
Si cu lumea.
Apoi
M-am luat pe mine insumi,
M-am sprijinit de cele doua maluri
Ale fluviului,
Ca sa le-arat un pod,
Intre cornul taurului si iarba,
Intre stelele negre ale luminii si pamint,
Intre timpla femeii si timpla barbatului,
Lasind cuvintele sa circule peste mine,
Ca niste automobile de curse, ca niste trenuri electrice,
Numai s-ajunga mai iute la destinatie,
Numai ca sa le-nvat cum se transporta lumea,
De la ea insasi,
La ea insasi."(Ars poetica-Nichita Stanescu)
-->
Comentarii
fără a fi puse-n valoare de scântei
de inspiraţie şi cu gânduri păgâne de atei
pigmentate, banale sunt şi repede uitate.
Prin tunele de cuvinte...
Vezi mai multe video din muzica