De-ar lipsi iubirea din sufletul nostru,
am fi doar un fragment din ceea ce suntem.
De-ar lipsi iubirea, ura şi invidia
ar fi ca limba maternă şi matematica.
De-ar lipsi iubirea, soarele nu ar fi
astrul strălucitor pe care-l cunoaştem.
De-ar lipsi iubirea, luna şi stelele
n-ar şti când să ni se-arate de pe cer.
De-ar lipsi iubirea, n-ar fi anotimpuri,
doar anii şi nişte culori fără nuanţă.
De-ar lipsi iubirea, n-am şti de Dumnezeu,
credinţa ar fi un mit pierdut în spaţiu.
De-ar lipsi iubirea, şi timpul s-ar opri
pentru a se odihni pe bordura veşniciei.
De-ar lipsi iubirea, n-am şti să respirăm
aerul munţilor şi-al apelor din lume.
De-ar lipsi iubirea, ploile şi vântul
ar fi două fenomene fără noimă.
De-ar lipsi iubirea, nu am conştientiza
calamităţile terestre ce fac ravagii.
De-ar lipsi iubirea, ce nume le-am da noi
celor două porţi magice, viaţa şi moartea?
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Dacă mă mai domnești, nu-ți mai citesc nici o poezie, eee
Mulţumesc din suflet, pentru comentariu, domnule Mihail!
https://youtu.be/NdUGlVI_-UM
Frumos gândit, Mihaela. Ceva ascuns, acolo, în tine, a tresărit. Ai avut, cum se vehiculează în limbajul de specialitate, „ o străpungere”: „De-ar lipsi iubirea, ce nume le-am da noi/ celor două porţi magice, viaţa şi moartea?”. Ai priceput că suntem doar trecători prin această lume, deschidem o poartă prin care intrăm și apoi, îmbogățiți de experiențe, o deschidem pe următoarea, către o nouă treaptă de cunoaștere, și tot așa până ne dizolvăm în sublimul etern incomprehensibil, acum, nouă, celor care ne aflăm abia pe treapta a treia,doar ce un pic mai mult decât animalele.