Veţi îngădui drumului
să mă întoarcă înapoi,
îl veţi cinsti cu fântâni.
Pe margini veţi planta nuci;
stelele se vor şterge la ochi,
vor bea apă din râul însoţitor,
se vor pieptăna prin sălcii.
Eu aş cosi ierburile de la pământ,
le-aş pune sub trupul femeii,
să simtă cum îi urcă mirosul în păr
şi mă ameţeşte în visare.
Cum începem să ne iubim,
norii se desfăşoară şi plouă mărunt,
de parcă n-am fi fost rude
cu neamul căpiţelor de fân.
De atunci ştiu, copacii pretind că nu văd,
păsările se întreabă ce-i iubirea,
clocesc mai departe ouăle timpului
care nici el nu pierde nimic.
Doar greierii petrecăreţi cântă mereu;
ştiu una şi bună,
nu se lasă
până ne fură tăcerea
şi ne readuc de unde am plecat.
-->
Comentarii