De ce, mă porţi prin gândul tău?
când n-ai putut să spui, măcar,
două vorbe, seci... ştrangulate,
timpul ară în pământul nimănui
şi tăcerile-s demult, semănate.
De ce, mereu, spuneai rămâi?
în primăvara cu vise nenunţite,
paşii ţi-au fost... neînduplecaţi,
doar iubirea sămânţă încolţită,
în ochii de rouă, neastâmpăraţi.
De ce, încă, m-aştepţi prin gând?
paşii s-au mişcat numai în minte;
tăcerea-i mută, dorinţa răscoaptă,
speranţa mai crede-n sentimente,
dar cuvintele-s prinse în acoladă.
De ce, mereu, aceleaşi întrebări?
mirarea e demult, într-un buzunar;
azi, nu mai întreb nimic... constat:
gândul ne-a rămas tânăr, hoinar,
căci s-a schimbat numai, vremea.
10 Aprilie 2017 - MIT

Comentarii
Multumesc mult, AureliaAlbAtros , cu drag!
Multe multumiri, doamna Anişoara Iordache, cu drag!
O romanta fara raspuns. De ce, nu?