Cu buze de pământ spre-a te iubi,
Din nefireasca mea întunecare,
Altoi pe trupul tău, voi înverzi,
Chiar dacă ramul mamă, va dispare.
Şi de va fi să fie ceasul trist,
Să nu încerci destinul să-l blestemi,
Te bucură c-am fost şi mai exist,
In fiinţa ta, cu trecerea prin vremi.
Din când în când vei auzi doinind,
Cavalul trist sau vântul din pustii,
Să ştii că sunt acolo, de undeva privind,
Cum ramu-ţi uscă, toamnele târzii.
Şi când va bate ceasul mut al sorţii,
Va frânge lutul şi din trupul tău,
Ne-om cununa din nou în faţa morţii,
Altoi şi trup, rătăcitori prin hău...
-->
Comentarii
Dragele mele Lenuş şi Patricia, vă mulţumesc călduros pentru citire şi comentariu.O zi minunată!
Un poem minunat ...Felicitari!