În mantie de stele se-mbracă acum firea...
Ce gânditor ești astăzi, ce tristă ți-e privirea.
Din ceasurile nopții spre ceruri punte faci,
iar gândurile-s pline precum un câmp de maci.
Să se suspende timpul, să curgă înapoi,
să reînvie clipa când înfloreai în doi.
Mireasma lăcrămioarei e balsam peste inimi,
când amintirea-ți pierde din cauza vechimii.
Doar liniștea suspină, când totu-n jur e gol.
Simți cum încet se scurge al vieții greu izvor.
Și cum, în neagra noapte, prin care ai trecut,
noianul de iluzii s-a spulberat, tăcut.
Ce-aduce viitorul n-ai vrea acum să știi.
Mai bine să rămână pierdut printre pustii.
Și-n fiecare zi să te înalți spre mâine,
să-ți cucerești iubirea și dreptul la o pâine.
Rămâne doar speranța și dorul de credință,
când ești cu cerul una, un suflet și-o ființă.
Nimic nu te învinge de OM vei fi mereu
și-n clipe de restriște vei crede-n Dumnezeu.
Comentarii
Cu respect, d-nă Agafia Dragan!
Mulțumesc pentru apreciere, Lenuș. O seară minunată!
Nimic nu te învinge de OM vei fi mereu
și-n clipe de restriște vei crede-n Dumnezeu." Felicitari.
Frumoase versuri!
Mulțumesc pentru popas, Gabriela Mimi Boroianu.