Când luna plină împărţea culori
Peste hotarul de lumină-al stelelor,
Se năşteau picături de rouă pe flori
Sub geana întredeschisă a zorilor.
Din instinctul deprins să respire
Făcând să se-mplinească iubirea,
Mi-am ancorat rostul prin tainice fire
Cu care viaţa-şi împleteşte menirea.
Cu nisipul fierbinte,-n sânge-afundat,
Pe mâna rece-a clepsidrei, încăput,
Am trecut frontiera,-n destin arondat,
Uşor-nevămuit şi fără viză de-output.
Când mi s-a propus îndemnul zborului,
Am urcat cât aripile mi-au permis să urc;
I-am dat întotdeauna Cezarului ce-i al lui
Şi n-am fost tentat pe nimenea să-ncurc.
M-am născut cu sensuri în priviri...
Mi-e sufletul răspântie de semne...
Am rătăcit prin labirinturi de iubiri...
Şi cred că n-am vinovăţii solemne.
(Drobeta-Turnu Severin, 2O17, 17 februarie)
-->
Comentarii
Mulţumesc, AURELIA! Weekend plăcut!