Ionică nu pricepe nimic.
Acum a pus o pungă cu cartofi care,după estimarea lui, trebuia să aibă trei kile și cântarul arată mai puțin de două.
– Chestie de densitate... mă pronunț. Îs mai pufoși. Ia pune din ăia, roș, de colo...
Cât el s-a aplecat am scos bucata de cauciuc de sub talger și bag plumbul cu magnet:
– 3 kile, vezi? Exclam victorios și dau să iau punga.
– Nu se poate, nea Mihai, aici nu-i nici un kil, să mai cântărim odată...
– Cum zici tu, ia, ca să nu zici căcă, pune niște morcovi.
Cât el pune-n pungă eu mai bag un magnet:
– Doi morcovi, două kile? Ionică... Mă, tu vrei să mă traduci?!
– Stai bre oleacă că nu... să’nebunesc... candela mă-tii de cântar...!!!
– Ia pune o banană că ne clarificăm...
Se duce la raftul cu babane, care-i tocmai în fund, timp suficient ca să șterg urmele infracțiunii.
– Mă, în câte le suntem azi?
– Sâmbătă.
– Și, și? Îl ischitesc.
– Ce și?
– În câte, mă?
– În... întâi, adică 1 aprilie, adicăăă, ridică privirea spre mine: Aaaaa... Verifică cântarul pe toate părțile, nik! Aaa, ai făcut mata ceva, nu se poate...
– Spiritul, copile, spiritul zilei păcălelilor te-a pus la încercare. Ia cântărește acum. Eeee? Vezi că dă bine? Da’ , ia zi... de dădea cu plus mai mârâiai?
– Cum să nu mârâi, că-i plin cu dă-știa de la opc cu șoarecele în buzunar.
– Tu să fii fericit, Ionică, căcu ăștia de la opc te mai scoți, da’ dacă-ți vin încă vreo trei ca mine... dai faliment, copil!
Ascultă la tata teu!
***
-->
Comentarii