ei, Cornelia Stan
Nu mai era
în stare
să-şi înfrâneze
propria-i conştiinţă.
Îşi rechema
elementele
risipite ale familiei
ducându-si
mâinile la frunte.
Îşi apăsa tâmplele.
Pe propriul puls
urmărea mişcarea
limbilor ceasornicului.
* * *
Deschisese
un orizont fără margini
rătăcirilor ei.
Nu mai auzea
marea mugind
în adâncul unei scoici
şi fără o formă precisă,
spunea cuvinte goale de înţeles.
* * *
Cu pumnii
înfundaţi în buzunare,
aprindea în tonuri calde penumbra...
* * *
În reîntoarcerea la memorie
cu ultimele umbre ale somnului,
îi răsunau în urechi
orele de negândire,
de neexistenţa
într-o largă curbă plană.
Înăbuşi în piept un lung suspin.
Nu mai era în stare de sforţări prelungi.
Nu-şi pierduse luciditatea.
* * *
Fără o formă precisă
se îmbăta de cuvinte
mestecând capete de adevăr.
Petrecea
ceasuri întregi în cugetare şi singurătate privind
cum pe neaşteptate vin apusurile.
Originea destinului ultim.
* * *
Într-o paralizie
a centrului cuvintelor,
era obosită, fără voinţă, neîncrezătoare.
Simţise
zădărnicia încercărilor de evadare
din trupul -
simplu martor al sufletului,
îi era mai comod a nu înţelege...
* * *
Avea
prea multă lume în jurul ei,
însă era singură,
singură cu privirea absentă
plimbându-se cu paşi mărunţi
printre deformări de cuvinte
urmărind soarele
străbătând şi intrând oblic
în camera ochilor ei.
* * *
Îşi înfrâna
părerile grăbite
în spaţiul dintre sărăcie şi belşug
regulând căderea corpurilor
în mişcări reflexe ale prostiei -
bariera de netrecut a cunoaşterii omeneşti.
* * *
Proiecta
o umbră lungă
în strălucirea şi întunecarea
multor nădejdi
ce aduceau poezia pământurilor îndepărtate.
* * *
Îi plăcea
să contemple
cerul înstelat
într-o continuă
reîntoarcere - VIAŢA.
-->
Comentarii