Recunosc
încă nu a plecat din mine
stătea agăţată de colţul gurii
iubirea
inspirată de o fărâmă de trebuinţă
a găsit aşezământ
pe când îmi căutam vorbele uimirii
în toate cele cinci simţuri
nu mai ştiu în care vară.
Îmi amintesc de mine alţii
mărturisesc
ca să nu pier
să nu-mi uit visele
seară de seară
mă reinventez
cu tot ce-mi aparţinea numai mie
aşez timpul pe un umăr
el numără înainte
eu privesc înapoi
peste celălalt
las să doarmă
o bucată din noi.
Ce dulce păcat ai visat
inimă
tresalţi
dezvelindu-mi privirea
mi-ai trezit
cele peste o mie şi ceva de riduri
şi zâmbetul ironic
şi nebunatecul râs
recunosc.
Veronica Şerban
( noiembrie 2017)
-->
Comentarii