Despre singuratate și “ieșirea sinceră și cinstită spre întâlnirea cu ceilalți”,
Monahul Moise Aghioritul ------------------
Este trist să vezi tineri nepăsători, risipiți pe ici și pe colo, abstracți, inconsecventi, în timp ce pot să facă multe. …
A avea o părere despre toate, a ști jumătate despre multe, a spune tuturor „da” sau „nu” este semnul unei mari confuzii și mediocrități, care arată lipsa de hotărâre și închipuire, sărăcie duhovnicească și nefericire pentru viitor. Când vă veți întoarce împotriva tuturor acestor lucruri, puține, multe, pe jumătate, și vă veți preocupa de un singur lucru, de voi, de Dumnezeu, de mine, de tine, atunci poate veți pune început la ceva. Despre această mare prețuire a particularității persoanei, Biserica noastră vorbește simplu, clar, concret. Pentru această originalitate rară și prețioasă, sinceră și nevinovată s-au luptat sfinții și pe aceasta ne-au lăsat-o, fără să aștepte nici o răsplată pentru iubirea luptei lor, nici de la Dumnezeu, nici de la oameni. Ceea ce a strigat Nietzsche în durerea negrăită a deznădejdii lui: „Oh, singurătate! Singurătate, patria mea!” va trebui să fie strigătul de luptă al creștinilor, desigur, cu alt înțeles. Și ceea ce spune Sartre, că „iadul sunt ceilalți” pentru mine va fi paradisul. [...]
În blocul zilelor noastre locatarii nu se cunosc toți între ei. În bloc s-a pierdut relația dintre vecinii care-și împărțeau pâinea și aveau porțile deschise. Relațiile s-au redus la un „Bună ziua” în lift și la un surâs formal și silit, un răspuns dat uzanțelor sociale. …Pe drum se calcă unul pe altul, în autobuz se strivesc, în cluburi nu găsești loc.
La școală, în casă, la magazin, pretutindeni omul este chinuit de plictiseală și de monotonia lui, de multe ori fără să conștientizeze deplin, și situația aceasta devine o simplă obișnuință care nu-i mai ridică probleme.
Preocupările zilnice nu-i lasă niciodată singuri pe oameni, ca să vorbească cu ei înșiși. Singuratea nu se suprimă prin rețetele savante ale psihologilor, sociologilor, scriitorilor și crainicilor. Ea dorește o luptă personală, o reglementare lăuntrică, o ciocnire frontala cu identitatea noastră existențială necunoscută, o pătrundere curajoasă spre aflarea frumuseții celei dintâi zidite, o închinare smerită înaintea lui Dumnezeu spre ucenicie și ajutor, o ieșire sinceră și cinstită spre întâlnirea cu ceilalți, cu duhul jertfei, cu dispoziția înțelegerii și a acceptării, a ajutorării și completării reciproce. Astfel singurătatea stearpă și amară a omului poate să se preschimbe într-un izvor bogat, cu ape de o prospețime și dinamicitate nedepășite, în care să se cufunde în întregime și să-și descopere puterile autenticitatea chipului său dumnezeiesc.
Doar omul echilibrat lăuntric și aflat în rânduială poate să aibă relații bune cu ceilalți, relatii care au primit început prin ajutorul lui Dumnezeu și i-au dat putere pentru această discuție cu sine însăși.
Astfel, ceilalți devin coslujitori ai tainei liturghiei vieții, din care ne împărtășim unul cu altul, prin rugăciune, prietenie, nuntă și ne mângâiem în această călătorie învolburată a vieții noastre trecătoare.
Omul va fi foarte fericit dacă va putea găsi în viața lui o persoană pe care o va respecta, o va iubi, i se va încredința și o va urma cu bucurie.
Si cu cât mai devreme se întâmplă acest lucru, cu atât mai bine.
Să iei seama ca să fii ceea ce ești. În principal, să nu subestimezi binele, pentru că această boală este grea și duce la moarte.
Iarași, să nu devii cinic, și mai ales în ceea ce privește iubirea… Zidește în Dumnezeu, zidește-te pe tine însuți, zidește-i pe ceilalți și nimeni nu va putea să fure pacea din sufletul tău.
„Află pacea în inima ta și mii de oameni se vor mântui în jurul tău”, spune Sfântul Serafim de Sarov.
Și astfel, tu, pe care toți te consideră drept unul care nu poate oferi nimic, doar prin această pace, prin cumpătarea, bucuria ta, vei avea îndelungă răbdare, disponibilitate sufletească, semnele prefacerilor tainice în chip vădit, capabile să transforme multe din răutatea și urâciunea lumii. Vei fi precum unii bătrâni din Sfântul munte, care te învață doar prin expresia feței lor. Pacea, liniștea lor, starea, modul lor de a fi sunt predica cea mai puternică.
(Fragmente din cartea Comuniunea pustiei și singurătatea orașelor, de Monahul Moise Aghioritul, Ed. Sophia, 2011)
-->
Comentarii
...postare interesanta...:
"Omul va fi foarte fericit dacă va putea găsi în viața lui o persoană pe care o va respecta, o va iubi, i se va încredința și o va urma cu bucurie.
Si cu cât mai devreme se întâmplă acest lucru, cu atât mai bine."