Ne-am confundat destinul cu drumul țării,
Gustînd, din plin, din gustul amar al sării,
Ieșită din truda noastră, prin toți porii,
Cu sănătatea șubrezită, mîncată de carii.
Generație de sacrificiu, etapă de etapă,
Afundîndu-ne tot mai mult, – intrați la apă –
Amăgiți, că va curge doar lapte și miere,
Dar sensul curgea, invariabil, cu...fiere.
A înghețat societatea toată și în case
A pătruns frigul, răcindu-ne și-n oase,
Lumina, care venea de la răsărit,
Pălind și, îndreptîndu-ne spre asfințit,
Apusul ne-a primit cu regulile lui, clare:
Aici, ca să trăiești, faci... înviorare:
Ne dai tot ce ai – să te conduci, habar n-ai –
Și-o să alergi, mereu, ca să culegi... mălai.
(Hai odată, marș în sărăcie!, ce mai stai?)
Exploatarea, omului de către om,
Inversînd-o, acum am avansat în...pom,
Acesta fiindu-i destinul săracului:
Ca să fie bătaia de joc a stăpînului.
MdRaesculum 06.10.2012
PS:
Adevăr vă spun, puteți (cît doriți) să vă minunați:
Am fost, suntem și vom fi – pe veci – exploatați,
În jug, ca boii să tragem, fiind forțați,
De comuniști și urmași – social-democrați.
-->
Comentarii
la omul sarac, nici boii nu-i trag
ca-i tot un gheorghe cu oistea-n gard
si iote, ca vreau o dusca sa bag
pe sub nas, sa nu mai miroas-a...
(intre timp m-am dus la pravalie si am luaaaat... tot un rahat!)
da nu uuuuit de-o-mbratisareeeee ,asa, cu versuri cu tot, ca , zau, imi fac bine la sufletel!