« În calea ta, iubirea-mi… » Iubirea –sentimentul suprem ce-l poate nutri un om. Sentiment pur, plenar, ce nu poate fi asemuit cu un altul şi nici nu trebuie pângărit în vreun fel.
Iată ce ne transmite poetul încă de la începutul acestei poezii, acest rondel al iubirii, atât de simplu, în aparenţă, ca un joc de cuvinte, dar atât de profund, în esenţă, prin chiar titlu: « În calea ta, iubirea-mi… ». Poetul îşi aşează astfel cel mai de preţ sentiment în calea ei, creatură a universului, a întregirii. Un gest înălţător, acel gest ce împlineşte, ce reprezintă plenitudinea.
Creator de frumos, confundat cu frumosul cuvintelor sale, domnul Marian Malciu se supune, din nou, voluntar, unei analize sincron poezie-poet.
Ne aflăm, deci, în faţa unui rondel în care, limbajul pur al sufletului este amplificat de valenţele estetico-muzicale ale limbajului liric.
Poetul ne introduce într-un tablou al percepţiilor senzoriale, vizuale, tactile, olfactive, conferind realităţii sensibile esenţe noi, bine ancorate între un prezent real şi un spaţiu « subiectiv » imaginar.
Parfumul acestei cununi, miresmele din flori, volatilitatea acestora, un soi de esenţă-perfecţiune în viziunea poetului pentru a-şi pecetlui speranţele, visele către cea, unica aleasă de către poet a-i fi împlinire, mângâiere şi gând însoţitor. « În calea ta am aşternut /Cununi de flori înmiresmate / În care-am prins visele toate / Din clipa-n care te-am văzut. »
În strofa a doua, în doar două versuri, autorul nu ezită a descrie trăirea intensă, resimţită ca o iniţiere estetică, o pătrundere în spaţiul pur, prin care lumea sa exterioară se întrepătrunde cu cea interioară, introducându-l într-un halou ce-i blochează respiraţia. Se simte astfel eliberat de frică, binecuvântat, mirat, împlinit. O singură imagine i se pare paradisiacă, sublim manifestată şi hotărâtoare : « Să mai respir m-am abţinut / Văzându-ţi bucle răsfirate / Şi-n calea ta am aşternut / Cununi de flori înmiresmate. »
Ca o încununare a iubirii totale el, poetul, în ultima strofă îşi orientează poezia spre o « muzică a liniştii spirituale ». Caută şi află lumina în ochii iubitei sale şi înfăşurându-se în razele fericirii complete, vizualizează dincolo de timp şi spaţiu, Eternitatea : « Privirea greu ţi-am susţinut / Citind în ea eternitate, »
Descoperindu-şi eul profund, cunoaşterea şi balanţa între sensibil şi spiritual, între profan şi curat, poetul încheie apoteotic : « Iar simţurile-mi tulburate / Izvor de dragoste-au cernut… »
Şi într-un gest suprem, subliniază, întărind : « Şi-n calea ta l-am aşternut »
În concluzie : Marian Malciu este un poet al substanţei sufleteşti.
Felicitări ! Reverenţe şi preţuire!
Cu respect,
O.L.T.
-->
Comentarii
Mulţumesc, Emilia Popescu Rusu!
Admiraţie!
https://www.youtube.com/attribution_link?a=vabc6-gMvI4&u=%2Fwat...
Mulţumesc frumos, domnule Ioan Muntean!