Am girat cu-o insomnie unei tainici nopți de vară,
Să prind un oftat de floare când își pierde din petale,
Să văd lanul de lavandă cum naște parfum ce zboară
C-un zefir ce s-alintă și se scurge-n văi, agale.
Vreau să mă strecor în noapte să-mi scot visele din cușcă,
Ce le-am ferecat când spaima îmi turna pe răni otravă,
Mă frigea așa cumplit, și simțeam cum carnea-mi mușcă,
Și am rezistat rănită, nu știam cât sunt de gravă...
N-am strigat...am strâns de-a valma uneltiri și acuzații,
Și mi-am înfășat răbdarea ca pe-un prunc, călcând tăciuni,
Am fugit cu ea în brațe, pentru nouă generații,
Și am fost atât de arsă, doar din pulberi să m-aduni...
-->
Comentarii
Calde mulțumiri, doamna Dorina.
Aceeași prețuire, doamna Maria!
Toată admirația și prețuirea mea!
Admirație.