Ce dulce este, Doamne, viața de student!
Dacă ne gândim că aici, în această carte ne este reliefat un fragment al acestui segment de viață de la începuturile pătrunderii ,,de bună voie și nesilit de nimeni” a socialism-comunismului în țara noastră, situația devine și mai interesantă.
Era totuși o perioadă și o stare a lucrurilor când se învăța carte. În orice perioadă de orânduiri sociale viața de student râmâne frumoasă.
Cea mai frumoasă.
Și apoi, cu cât ,,greutățile” studenției sunt mai mari, mai aspre, vine perioada aducerilor aminte, când, iată și acest exemplu, cartea domnului profesor Grig Gociu, ,,Căminul Racoviță”, ne duce cu ochii minții și pe noi cititorii în acele vremuri tulburi.
Această carte ar trebui să fie o lecție de istorie pentru tânăra noastră generație... ,,studioasă foc”, care situează învățătura pe mai mult decât un plan secund.
În primul rând ar trebui să constituie o pildă pentru cei care azi se ocupă cu învățământul și apoi pentru...,,tinerimea studioasă”.
Că autorul acestei superbe cărți scrie cu patimă, cu suflet reiese și din cele dedicate să-i zicem paginii a IX-a a cărții: Universității clujene Victor Babeș, institutul superior de învățământ transilvan care i-a șlefuit și strălucit cariera, studenților de-atunci și de acum, dar și acelei părți umane care a cunoscut Gulagul românesc.
Eu, unul care fac aceste notițe, pot spune că sunt bucuros că l-am cunoscut fie și așa de târziu pe domnul profesor Gociu, că-i văd startul vieții prin lumea studențească prin această carte, dar la fel de bine pot spune că îmi pare rău că nu l-am cunoscut mai de mult, că tare multe aș fi învățat de la domnia sa.
Nu oricând poți citi această carte care transmite ceva, care crează imagini și te trimite-n locuri prin care ți se pare că și tu ai trecut.
Ești acolo, trăiești evenimentele și suferi. Este o durere dulce, ,,memorialul” domnului profesor îți provoacă insomnii.
Nu poți citi o singură dată ,,Căminul Racoviță”.
Lași semne prin carte, te întorci la ea pentru că te cheamă. ,,Curtea pătrată a Universității, în acel an 1956, era plină de lume pestriță, de toate vârstele, în care, totuși, cei mai mulți erau tineri”.
Normal că maestrul începe cu începutul, cu... admiterea, ,,un șuvoi mare se scurgea dinspre poarta cu deschiderea la strada...”, bucuria reușitei, ,,dau de locul meu de ,,admis”, la cursurile de zi, secția didactică”.
Ca peste tot în frumoasa-i lucrare, domnul profesor Grig Gociu, se exprimă într-un limbaj al Olteniei de sud, chiar dacă obârșia-i este în Oltenia de nord, Oltenia de sub munți.
Pe tot parcursul cărții observăm cum mereu gândul îl ducea acasă, la familie, care nu trebuia să știe prin ce greutăți, prin ce umilință trece copilul lor, studentul, că l-ar fi chemat acasă.
Gândul la o ,,neputință familială” de a urma cursurile facultății îi știrbea bucuria proaspărului ,,boboc”. Interesante și plăcute, acum, sunt și datele despre familie, despre tata, despre mama, despre război, dar și despre ,,cuibul” legionar.
Cartea ,unge” și te pătrunde, te pune în locul autorului. Parcă te vezi stând de vorbă cu Dumitru Popescu din Novacii Gorjului.
Parcă și mirosul de brânză iute și arome de tot felul din valiza gorjeanului te inundă, dar și grijile dormitului și cantinei te copleșesc, să nu mai vorbim de discuțiile și pățaniile cu Felecan, ,,patronul” instituției de învățământ clujene de care depindea în acele vremuri eroul acestei minunate, aș spune lacrimogene cărți.
Povestea ,,supiștilor”, termen nou, este genială.
Greutățile enorme ale ,,începutului”, pe foarte mulți dintre noi ne-ar fi făcut să abandonăm lupta cu viața la urma urmei...
Aici nu mai explică profesorul Gociu, aici trăiești tu, cititorule, tu iei decizii, tu îți încrețești obrajii, tu transpiri, tu îți ștergi sudoarea de pe frunte.
Tu ești acolo în mijlocul cărții. Să te văd, mărite ,,cetitor”, poți îndura atâta umilință!?
Poți să accepți postura de câine huiduit, fără casă și masă! Poți îndura atâta stare de ,,salivare”, de stat la rând să primești resturi de mâncare și câte și mai câte, doar pentru a învăța!!
Mai poți tu, ,,cetitorule” să compari cele prin care a trecut autorul acestei ,,idile de viață” cu cele de azi, când, învățământul este abandonat de toată lumea, de la elevi - studenți până la guvernanți!
Cum treci tu acum peste evenimentele de la Budapesta de atunci, dar și peste cele de la Timișoara și Cluj!? Este vorba doar de sfârșit de toamnă a anului 1956 când valul arestărilor, al deportărilor, dar și al exmatriculărilor, era în toi.
Și primul bal al bobocilor îl retrăiești. Parcă ești tu participantul... Ești acolo și îl vezi pe ,,blatistul Catran dansând cu Marianthi, grecoaica ce deține un rol însemnat în paginile ,,Căminului”.
Ne sunt descrise cu grijă și eleganță de meseriaș activitățile culturale clujene universitare din perioada 1955-1957. ,,Stângăciile vremii”, oameni incapabili, puși de partid să ocupe posturi care nu merită, prin grija noului partid de azi se perpetuează și azi.
În carte este vorba de ,,tov. profesor Dințarul”, care de fapt prin partid l-a gonit de la catedra de filosofie pe Lucian Blaga. ,,-Vedeți, draghe, în capitalism funcționește prințipul că care pe care (...) pe chind la noi este ajutorul...!”
Iată cât de românește vorbește profesorul ,,Dințarul’’, ceva ca acum la noi la parlamentarii și guvernanții unguri care ne conduc. ,,Devenirea prin suferință” devenise un slogan pentru tânărul student Grig Gociu, devenise jalon când gândurile îl duceau spre abandonul facultății.
Citindu-i pățaniile, îți dau lacrimile.,,Șirul evenimentelor” ciudate (căci sunt evenimente) de la Căminul Racoviță te face să crezi că autorul acestei cărți, profesorul Gociu, ispășește o pedeapsă, o condamnare.
Este de fapt condamnarea la viață.
O viață crudă și acră a unui copil de la țară plecat de pe plaiuri oltenești să înfrunte foamea, nesomnul și multă umilință pe tărâm studențesc transilvan pentru a învăța carte.
Da, este o condamnare la viață!
Omul a fost părtaș vrând – nevrând la evenimente importante din viața țării, doar suntem în anii 1955-1957.
În multe peisaje ale cărții m-am regăsit și eu, copilul Țepeștiului, când, mic fiind, și pe la noi prin sat coborau, poate tot de pe munții lui Avram Iancu, spătari cu spete.
La fel ca ai d-lui profesor strigau: Spete, spete, hai la spete!
Și eu mi-i amintesc pe aceștia, dar și că, mic fiind, ținând-o pe mama de fustă, o întrebam ce strigă, iar dânsa îmi spunea că strigă fete, fete, adică ia în acel sac lung pe copiii care nu sunt cuminți.
Mic, dar nu prost, îi spuneam și eu cu vocea stinsă: Păi nu auzi că fete ia? Eu sunt băiat.
Metaforele sunt distribuite rațional, meseriaș, iar domnul profesor se pare că toată ,,găleata” cu metafore a sădit-o exact acolo unde trebuia, ,,Spuzenia de stele” fiind una dintre ele, dintre cele mai frumoase.
Capitolele sunt la fel de meseriaș distribuite, profesorul Gociu, Catranul facultății clujene, își dovedește măiestria, descrie amănunte cu pasiune dusă la extreme din evenimentele trăite cu pasul greu al vieții.
Aici în această carte, Căminul Racoviță, domnul profesor a investit mult.
Enorm.
Trăire, pasiune, suflet, amărăciune, durere, dulceață... de toate.
Frumoasă ești, studențime, Cu necazul tău cu tot!
de Puiu Gheorghe Răducan
-->
Comentarii
Am citit cu drag şi mi-a trezit nostalgiile primei facultăţi.