Eminescu este viu
Eminescu este viu
După monstruoasa crimă,
Eminescu, simt și știu,
Ne marchează, ne imprimă...
Eminescu este viu
Și ne-mpinge, ne animă,
Să salvăm al gliei fiu
Contra celor ce-l oprimă...
Eminescu este viu
Și nu e mai mare stimă
Pentru umbra din sicriu
Decât dragostea infimă...
Eminescu este viu
Și cuvântul lui suprimă
Viitorul cenușiu
Și speranța o exprimă...
Eminescu este viu
Contra celor ce decimă
Românismul plumburiu
Prin trădarea lor sublimă...
Eminescu este viu
Contra celor ce deprimă
Rima celor care scriu
Patria cu ritm și rimă...
Eminescu este viu
În a vremurilor climă
Peste geniul lui pustiu
De pustiu ce se comprimă...
Eminescu este viu
După criminala crimă,
Eminescu, simt și știu,
Ne marchează, ne imprimă...
Sară eminesciană
Urcă steaua căzătoare
La apus, în zbuciumul
Unei clipe trecătoare
Lăcrimând-o buciumul...
Dincolo de deal și ramuri
Ce cu frunza bolta-nțeapă,
Ale cerurilor geamuri
Trag a nopții neagră pleoapă...
În unghere stinse-n zare
Se înstână stânele,
Cumpănele cu căldare
Răscolesc fântânele.
Peste sat, peste pășune
Ultimele paseri zboară,
Se zoresc să se adune
Pe la cuibul lor de vară.
Pe răspântii din pădure
Unde ne-am iubit noi, dragă,
Pe tăișuri de secure.
Sângele de lemn se-ncheagă...
Și în taina înserării
Urma îți urmează zboru-ți,
Eu cu dorul disperării,
Tu cu disperarea-n doru-ți...
Eminescu, zeu din zei...
Nu am vreme, vremea trece
Cum în aste vremuri știți...
Nu pot fi unul cât zece
Ca voi unul doar să-mi fiți..!.
Nu am vreme câtă vreme
Aș voi să am, să duc
Printre plopi doru-mi ce geme
Fără soț când mă usuc...
Nu am vreme, vremea rupe
Când și când și tot mai des
Dragostea când se întrupe
Doinei teiului ales,
Plopii fără soți, aleea
Pașilor cu soți, cum eu
Mai străeminesc... De-aceea
Cânt Femeia-Dumnezeu...
Am sfiala-mi dulce-acră
A ce eminescuscriu
Cu stihirea-mi cea mai sacră
De când eminesc ce scriu...
Știu, de când mă știu, că suntu-i
Doar un zvon slab, eminesc,
Cel ce răscolind cuvântu-i
I-l afân, i-l sap, i-l cresc,
I-l cultiv, i-l ud, i-l apăr
Pe pământ și în pământ,
Să îmi fie-n veci luceafăr
Și eu umbra ce îi sânt...
Și de-l eminesc cu totul
Cu iubirea mea de neam,
Rogu-l, fie-mi, cum socotu-l,
Unic zeu ce-l mai aveam...
Eminescu se-ntregește
Ceasul ce-a sosit salutu-l!
Plânsu-i-a cu dor vechimea
Neamul nostru frânt de Prutul
Ce separă românimea.
Limba nastră cea amară
Slovei lumii i-a copt zorii,
Prima, multimilenară
Din adâncuri de istorii.
Limba ce de dor și ducă
Doinele o plâng și-o cântă,
Graiul unic ce usucă
Inima în două frântă...
Limba fără frâu și hamuri
Leagă inimi printre gratii,
Neamul rupt în două neamuri,
Patria în două patrii...
Limba dulce din vecie
De vechi cronici și balade,
Ruptă cu nemernicie,
E iar una, dadă, bade!
Limba sfântă ne unește,
Cât de veche-i, parcă-i nouă,
Eminescu se-ntregește,
Nu mai este rupt în două...
A sosit clipa în care,
Limba să ne fie una
Într-o Românie mare
Cum a fost din totdeauna.
Noapte eminesciană
Luna albă ca de lapte-a
Stors din nori de mătrăgună
Plumb topit de beznă noaptea.
Noapte bună...!
Pe sub streșini și olane
Păsările se-mpreună
Pentru somn. Plouă cu toane...
Noapte bună...!
Micile viețuitoare,
După trudă și furtună
S-au retras pentru culcare.
Noapte bună...!
Florile și mugurașii
Se închid ca o cunună,
Mai clipesc doar toporașii.
Noapte bună...!
Puișorii de sub cloșcă
Dorm în puf, afară tună,
Ploaia picături împroșcă...
Noapte bună...!
Iar un greier de tăciune
Cu tristețe-n cri înstrună
Scâncete de rugăciune...
Noapte bună...!
Ronțăie doar șoriceii
Coji de nucă și alună,
Lumea doarme, dorm și zeii...
Noapte bună...!
Îngeri triști și singuri pe la
Îngeri singuri se adună...
Sunt și eu unul de-acela...
Noapte bună...!
În curând și dânsul, bardul,
Va dormi, i se-ngreună
Pleoapele și ochii-i ardu-l.
Noapte bună...!
De-ar ști Eminescu
De ar ști din ceruri însuși
Zeul zeilor, Poetul
Ce s-a înecat în plânsu-și
Murind an de an cu-ncetul,
Că muri-va și credința
Milioanelor de Tise
Care-au înecat credința
Dintre maluri interzise,
De ar ști din ape-amare
Sparte-n ale vremii valuri,
Însuși el poetul care
A tras poduri peste maluri,
Că murind cu picătura
An de an în zbor de fluturi
Va pieri și legătura
Milioanelor de Pruturi,
De ar ști din lumi apuse
Dincolo de-această lume
A trădărilor nespuse,
Și-a regretelor postume,
Că-n al dramelor registru
El, poetul, figurează
Între maluri largi de Nistru
Doar ca o plăpândă rază,
De-ar ști Eminescu, Domnul
Ce-a turnat din slove arme
Că se nasc monștri din somnul
Națiunii care doarme,
S-ar trezi din lunga-i moarte
Cât o Dunăre și-o mare
Și-ar uni din maluri sparte
Sfânta Românie Mare.
Eminesciană
Toți avem un cer de stele
Și câte o stea în ceruri,
Într-un singur fel ne naștem
Și murim în mii de feluri...
Lumile din lumi născute
În eter se nărui-vor,
Nu știm câte-or mai lua viață,
Câte fără stea pieri-vor.
Eu cu steaua mea ce-apune,
Tu cu steaua-ți ce răsare,
Întâlni-ne-vom vreodată
Pe aceeași rază-n zare?
Eu cu lumea mea ce stinsă-i,
Tu cu lumea-ți ce se naște,
Izbuti-vom vreodată
A luci și-a ne cunoaște?
Ori în bezna siderală
Spulbera-ne-va văzduhul
Ca pe două umbre-n umbră,
Numai unul dându-și duhul?
Ca doi pufi de fulgi din aripi
De egrete călătoare,
Vântul toamnei ne lega-va,
Ori distruge-ne-va oare?
Ca pe două mici globule
Străbătând fluvii de sânge,
Inima ne risipi-va,
Ori în inima-i ne-o strânge?
Precum două guri de aer
Ce dau viață și se curmă,
Respira-ne-va-mpreună
Sărutarea de pe urmă?
Precum două mici cristale
De sidef pe fund de apă,
Fi-vom fire într-o perlă,
Ori nisip pe-a mării pleoapă?
Ca-ntr-un val doi stropi de mare,
Contopi-ne-va hazardul,
Ori oceanul înghiți-va
Întâi muza și-apoi bardul?
Eminescului din noi
El e zeu și Zeus însuși
Peste-al neamului Olimp,
Frânt în noi își varsă plânsu-și
Ca de prunc din timp în timp...
El suprem, noi triste gesturi,
Epigonii din gunoi
Scormonind după mici resturi
De Poet, în gropi din noi...
El destinul cel mai tragic,
Noi câte puțin, la fel,
Ne prelingem hemoragic
Și fugim de el cu el...
Și ne izgonim în lume,
Umbre ce ne risipim
Unde totul fum și scum e...
Ne dezeminescuim
Exportându-ne martirii,
Limba măsluind, strâmbând
Amintirea amintirii
Celor care nu se vând...
Dar mai suntem mulți, aceia
Ce aducem înapoi
Sângele din epopeea
Eminescului din noi.
-->
Comentarii
N-aș știi să spun care este mai frumoasă ! Am să spun simplu FELICITĂRI!