http://filosofie-si-literatura.blogspot.com/2011/11/emotia.html
În ziua aceea ar fi trebuit să am emoţii puternice. Era lansarea cărţii mele de debut : Cum să scriu un eseu... Nu ştiu din ce pricină, nu aveam emoţii. Nu mă mai simt oare capabil de emoţii puternice?! Am îmbătrânit avant la lettre? Poate că, vârsta mă făcea să privesc evenimentul cu o detaşare rece ce mă surprindea.
Nu părea să fie de bun augur absenţa emoţiilor. Părea că aşa voia inconştientul meu să mă las dus de val, de jocul hazardului, de cum va fi să fie. Aşteptam să mă cuprindă cu energia ei pozitivă a reuşitei, dar ea se încăpăţâna să rămână în stare de latenţă. Eram stăpânit, în schimb, de sentimente contradictorii: pe de o parte dorinţa de a-mi promova cartea, la care muncisem mult, pe de altă parte o nebulozitate mintală, generată de incertitudine, ce mă făcea inert. Cunoşteam din experienţa vieţii că, cele mai reuşite evenimente sunt acelea cu o trăire emoţională puternică. Sub imperiul emoţiilor totul decurge la modul ideal. Ca şi cum emoţiilor ar conferi, prin energia lor psihică, o influenţă cuantică pozitivă. Emoţia vine din latină movere - a pune în mişcare. Ea generează o stare magică, o forma mentis în care conştientul este invadat de energii ale inconştientului ce induc stări de semiconştienţă, de tulburare, în care spiritul poate fi confuz sau surescitat la maxim.
Cred că adrenalina face tot jocul magic. Ce face acest hormon al suprarenalei? Ei bine, pune sângele în mişcare, creşte tensiunea şi activează instantaneu sistemul nervos simpatic. Descoperită de un japonez , anume Jokichi Takamine şi un american Th. Aldrich, în acelaşi an, adrenalina e o uriaşă forţă cuprinsă într-o minusculă substanţă chimică migratoare ce excită, pune în mişcare, stimulează punctual organele pentru care este funcţională şi induce reacţia de fugă sau de luptă. Să recapitulăm: deci, un eveniment exterior induce un şoc psihic - emoţia. Emoţia, provocată de eveniment, activează suprarenalele; acestea reacţionează imediat şi eliberează adrenalină. Adrenalina creşte brusc presiunea sângelui, accelerează bătăile inimii, provoacă dilatarea pupilelor şi induce şocul psihic.
Ce pune în mişcare movere dacă emoţia te poate şi bloca? Starea emoţională comportă două tendinţe opuse: fie, paralizează, blochează corpul, dar pune în mişcare mintea, fie, blochează mintea, dar pune în mişcare corpul. Se poate şi o a treia când blochează şi corpul şi mintea - e starea de leşin. Leşinul emoţional, cel mai adesea, se manifestă la femei. Unele fac din leşin o adevărată artă. Pe bărbaţi emoţia îi face să se bâlbâie. Nu am întâlnit încă o femeie bâlbâită – de aici trag concluzia că, bâlbâiala este o afonie a masculinului, în vreme ce leşinul o atonie a femininului. Dar de ce emoţia îi afectează bărbatului spiritul iar femeii trupul? Cred că e nevoie de o cercetare aparte pentru a vorbi despre această dihotomie.
Ce pune în mişcare movere dacă emoţia te poate şi bloca? Starea emoţională comportă două tendinţe opuse: fie, paralizează, blochează corpul, dar pune în mişcare mintea, fie, blochează mintea, dar pune în mişcare corpul. Se poate şi o a treia când blochează şi corpul şi mintea - e starea de leşin. Leşinul emoţional, cel mai adesea, se manifestă la femei. Unele fac din leşin o adevărată artă. Pe bărbaţi emoţia îi face să se bâlbâie. Nu am întâlnit încă o femeie bâlbâită – de aici trag concluzia că, bâlbâiala este o afonie a masculinului, în vreme ce leşinul o atonie a femininului. Dar de ce emoţia îi afectează bărbatului spiritul iar femeii trupul? Cred că e nevoie de o cercetare aparte pentru a vorbi despre această dihotomie.
Evident că, aveam un oarecare trac, o oarecare teamă ce pornea din interior, dar nu era emoţia aceea puternică ce face să scânteieze spiritul sau te paralizează ori te face să acţionezi ca un superman. Oricine poate avea emoţii la prima încercare. O carte de debut e o încercare, un ,,essai’’, cum ar spune Montaigne. Cu atât mai mult o carte de eseuri. E o mare încercare. Toţi marii actori au suferit de trac, au avut emoţii puternice înainte de a intra în scenă. Poate energia emoţiilor i-a făcut mari.
De ce simţeam , mai degrabă, o confuză nemulţumire? Mă aflam într-o situaţie ingrată. Evenimentul lansării era la concurenţă cu Festivalul internaţional de poezie , ediţia a treia 26 -29 octombrie 2011 , Grigore Vieru. Eram, nu doar stresat de acest eveniment cu care, evident, nu puteam concura, mai ales că, propunea recitaluri, spectacole de muzică şi poezie, dar şi supărat. Mulţi prieteni din cei care îşi anunţaseră prezenţa la lansare şi-au găsit în ultima clipă varii şi imposibile justificări.
Cu toată opulenţa culturală a festivalului internaţional Grigore Vieru la care probabil au participat multe formaţii de muzică folk, am beneficiat de prezenţa formaţiei Emidor condusă de Teodor Munteanu. Alte prezenţe de spirit au fost: d-l Constantin Ilie de la Radio Iaşi şi a poetului chilian Mario Castro Navarrete - traducător şi promovator al poeţilor ieşeni în Chile. Poetul chilian m-a remontat şi mi-a dat speranţe. ,,Aţi terminat filozofia? ’’ m-a întrebat poetul chilian. ,,Nu!’’, i-am răspuns sincer. ,,Nu-i bai!’’, mi-a spus el ,,Sunt atâţia care termină filozofia şi nu produc nimic ...’’
Mario Castro Navarrete a terminat filozofia la Iaşi şi a trăit patruzeci de ani în capitala culturală a României. Este un mare iubitor al lui Eminescu şi, pentru mine, cine-l iubeşte pe Eminescu este suficient să-mi fie prieten. Mario Castro Navarrete a fost o prezenţă ce promitea, măcar iluzoriu, o speranţă... I-am dăruit cu plăcere cartea mea de eseuri. Poetul chilian a tradus într-o antologie şapte poeţi ieşeni.
Cu toată opulenţa culturală a festivalului internaţional Grigore Vieru la care probabil au participat multe formaţii de muzică folk, am beneficiat de prezenţa formaţiei Emidor condusă de Teodor Munteanu. Alte prezenţe de spirit au fost: d-l Constantin Ilie de la Radio Iaşi şi a poetului chilian Mario Castro Navarrete - traducător şi promovator al poeţilor ieşeni în Chile. Poetul chilian m-a remontat şi mi-a dat speranţe. ,,Aţi terminat filozofia? ’’ m-a întrebat poetul chilian. ,,Nu!’’, i-am răspuns sincer. ,,Nu-i bai!’’, mi-a spus el ,,Sunt atâţia care termină filozofia şi nu produc nimic ...’’
Mario Castro Navarrete a terminat filozofia la Iaşi şi a trăit patruzeci de ani în capitala culturală a României. Este un mare iubitor al lui Eminescu şi, pentru mine, cine-l iubeşte pe Eminescu este suficient să-mi fie prieten. Mario Castro Navarrete a fost o prezenţă ce promitea, măcar iluzoriu, o speranţă... I-am dăruit cu plăcere cartea mea de eseuri. Poetul chilian a tradus într-o antologie şapte poeţi ieşeni.
Siete poetas de Iasi-Rumania, prologo, selección y traducción de Mario Castro Navarrete, Editura Feed Back, Iaşi, 2011. Poetul ieşean , Emilian Marcu scrie în revista Convorbiri literare: ,,Şapte poeţi ieşeni (nu este nici o aluzie la cele şapte coline care străjuiesc oraşul Iaşi) sunt traduşi în limba spaniolă, cu multă aplecare si dragoste faţă de poezie, pentru că însuşi traducătorul este un bun poet si cunoscător al limbii române. Trăitor de aproape 40 de ani în Iasi, chilianul Mario Castro Navarrete s-a atasat de această a doua sa limba maternă aproape si a reusit să-i cunoască subtilitătile cunoscîndu-i pe scriitorii clasici ai literaturii române, dar si pe cei contemporani.’’
Surpriza a fost însă din partea unor neinvitaţi; au venit de la depărtare: doamna Mihaela Suciu de la Bacău, domnul Petrică Pascal şi Pascal Marius de la Fălticeni, Avram Lucian de la Tg. Neamţ, d-l Zamisnicu Dumitru şi fiica acestuia. La lansare au participat de la Asociaţia Universul prieteniei, poeta Dorina Neculce (Ciocan), poetul Ovidiu Raul Vasiliu, dar şi poeta Emilia Gafiţa pe care nu o cunoşteam.
Inimoasa doamnă Rodica Rodean, preşedinta Asociaţiei Universul Prieteniei, făcea tot posibilul ca atmosfera să fie una de sărbătoare. Conştientă de rolul ei, în buna desfăşurarea a evenimentului, atotvăzătoare ca Argus, era mereu în alertă , mereu gata să anime atmosfera ce tindea să lâncezească în aşteptarea invitaţilor.
Poetul Liviu Apetroaie, cu adevărat cunoscător al tainelor filozofiei, citind cartea mea de debut: Cum să scriu un eseu..., spunea la lansarea cărţii : ,,Este o carte care m-a impresionat. Ceea ce impresionează la Vasile Anton este coerenţa, luciditatea şi deosebita argumentare ştiinţifică ce induce cititorului un optimism revigorant. Avem o misiune pe acest pământ, aceea de a ne asuma această scurtă existenţă, prin creaţie. Acesta este mesajul cărţii: existenţa prin creaţie. Autorul nu se afirmă pe sine în aceste eseuri. El afirmă cu o impresionantă documentare ştiinţifică adevăruri obiective. Cu o stilistică argumentată, documentată şi bine gradată, eseul lui Vasile Anton convinge şi induce convingeri.
Vasile Anton este foarte subtil în această compoziţie. Adunând , cu acribie, o impresionată informaţie culturală pe care o cenzurează şi valorifică pozitiv, autorul impresionează prin ipoteze şi concluzii realist posibile.
În ultima vreme am avut de-a face cu eseişti care trec foarte uşor în subiectivism. De exemplu , îl resping pe Horia Roman Patapievici, în ceea ce înseamnă eseistica. E prea mult el acolo şi mai puţin asumarea sau respingerea unor teze, idei sau doctrine. Oricâtă admiraţie aveţi domniile voastre pentru autorii de eseuri , în vogă la ora actuală, un Cărtărescu, Patapievici sau Cristian Tudor Popescu , dacă intraţi mai adânc în operele lor veţi avea surprinderea de a constata cât de subiectivi se manifestă. La Vasile Anton aceasta apreciez – obiectivitatea. Din acest motiv, afirm că, Vasile Anton este un eseist de mare forţă, ca să mă folosesc de sintagma lui Gabriel Liiceanu.
Eseistul ieşean ar trebui promovat de mass - media acolo unde îi este locul. Şi asta pentru că, dacă vă uitaţi în revista Dilema veche, are un antet , pe care nu-l schimbă :
- Adevărul nu se confundă totdeauna cu dreptatea.
- Unde-ai citit asta?
- În toate cărţile bune. Lansarea acestei cărţi îmi sugerează să m-apuc să scriu eseu...’’ (Liviu Apetroaie – Prezentarea cărţii: Cum să scriu un eseu..., 29 octombrie 2011). După prezentare şi autografe, surpriza cea mai mare avea să vină din partea fiicelor mele Ana Maria (Ancuţa) şi Gabriela. În vreme ce Ancuţa făcea poze, Gabriela a venit lângă mine şi mi-a şoptit la ureche: ,,Sunt atât de mândră de tine, tata! ’’ În acel moment emoţia m-a cuprins profund, total, copleşitor.
Vasile Anton - Emoţia, Iaşi, 4 noiembrie 2011, antonvasileiasi@gmail.com
-->
Comentarii