Rămase cu ochii aţintiţi în gol,
unde umbre ale înserării
zumzăiau încet
prelingându-se în încăpere
ca licărul unei ploi de stele
în adierea plină de nostalgie,
străbătând străzile
cufundate în întuneric
ca un văl coborât
din cerul palid
în pâlpâirea lumânării,
întreruptă de motivul
furtunilor
ce nu-l ocoleau.
Cu capul sprijinit în mâini,
faţa îi exprima o emoţie profundă.
Prin fereastra sufletului… stelele-i zâmbeau.
Comentarii