eu te iubesc, penelopă
stai întinsă tu, femeie, pe un pat de vise dulci,
parc-ai sta în așteptare și nu vreai ca să te culci,
ai pe cap maramă albă, trup de aur, sâni de aur,
plămădită din miresme, de un mare meșter faur,
în vârtejuri diafane doar privirea în nocturn
te-nfășoară în lințolii și-n inele de saturn,
treci printre cărări pierdute, la umbră de chiparoși,
îți privești oglinda în față și cu ochii tăi frumoși
te vezi tânără, regină, cum erai odinioară
și visezi idila-ți dragă, cum a fost întâia oară,
cum cupole de amiază se lăsau în dulci sonate,
în idile de iubire, lună, stele și agate,
joc de treceri, iuți, încete, scene din trecut bizare,
stând în pat așa de tristă tot mereu ți se năzare,
în cvadriga ta de visuri timpul își pierde măsura,
ochiul lăcrimează singur, a tăcut deja și gura,
pe o pernă roz- albastră tot visezi cai verzi pe cer,
care-apar din când în când după care iute pier,
vise aspre, ne-mplinite, deziluzii și păcate
trec prin fața ta, femeie, pline de singurătate,
care-ți fură-n zbor privirea, oglindită în fiori,
locuită de fantome, de iluzii în culori.
adu-ți aminte, iubito, tu n-ai fost ce eu nu sunt,
tu ești apă, ești durere, ești și aer și pământ,
eu sunt cântec, zare-ntinsă peste orizonturi sure,
sunt luceafărul de noapte îmbrăcat în dulci armure,
într-o lume inocentă sunt și alfa și omega ,
sunt căzutul dintre stele și vin tocmai de pe vega,
trag lumina prin privire și alunec fără voie
sau răsar din negre goluri în război c-o nouă troe,
ca un rătăcit prin lume pe uscaturi și pe apă,
să-mi uit dorul, eu ulyse, care încă mă adapă,
dorul meu ce se topește după ochii tăi de jad,
care m-au întors din luptă, din infernul meu de iad.
stai, așteaptă-mă, iubito, sunt făcut din zece trupuri,
n-am murit eu nici în sparta, doborât deatâtea scuturi,
în ithaka noastră dragă, te visez din nou regină,
știu că așteptarea-ți lungă și cu ruga, vină, vină,
numai zeii pot să-ncline, soarta spre a ne vedea,
nu mi-e gândul la elena, doar la soțioara mea.
viața mi-a fost aventură, pe la traci, pe la ciclopi,
uragane am stârnit, ascunzându-mă prin gropi,
canibali care nu iartă, kirke cea ce m-a vrăjit,
a sirenelor dulceață, care m-au ademenit,
între scylla și charybda am trecut cu greu strâmtoarea,
era să dau ortul popii, era să mă-nece marea,
apoi cu calipso-n brațe petrecut-am șapte ani,
naufragiat, sărmanul, fără hrană, fără bani,
până când o muritoare, nausica cea isteață,
m-a găsit zăcând pe maluri, muribund, schimbat la față,
în ithaka mea ajuns-am ca un vașnic cerșetor,
și-am găsit la mine-acasă pețitor pe pețitor,
voiau mâna penelopei, harnicei mele neveste,
luând-o pe nepusă masa, făr-acordu-i, fără veste.
………………………………………………………
cănd s-au întânlit iubiții a fost sărbătoare mare,
mese-ntinse, bucurie, jertfe puse pe altare,
cu dyonis împreună s-au așezat toți la masă,
bacanale și misterii, farsă trasă după farsă,
odyseu cu penelopa, mânâ-n mână și cuminți,
mulțumeau lui zeus-tatăl, preoților și la sfinți.
bucurie fără margini, lacrimi pline de iubire,
nu credeau că-s împreună, nu-ș veneau deloc în fire,
după atât amar de timp, dup-atâta despărțire.
luna bate printre cetini și alunecă pe mare,
ca fantoma unei umbre, ca o umbră peste zare,
stele picură din ceruri și deasupra se desfac,
legănând lumini pe boltă în culori de liliac,
se-auzeau clipiri de harfe și glas tainic de chitară
ce se răspândea himeric peste tot în acea seară,
fericiți de-atâta farmec, se credeau încă în vis,
în ithaka lor frumoasă , în palatul lor închis,
rege el și ea regină, era mândru odyseu
că intrase în legendă ca un fiu de semizeu.
vineri, 24 februarie 2012
-->
Comentarii