Exodul cuvintelor

Exodul cuvintelor

 

Prin timp, orbit, omul aruncă în lume lanţuri grele.

Un zeu plin de temeri!

Pe norii gândurilor, o molimă grea împrăştie miasme,
plăgi negre în adâncuri, în cer şi în ape,
în sânge şi inimi,
în vis, în iubiri, în cuvinte.

Stâlpii şi uşile caselor cu sânge au fost însemnate,
cu sânge de albi porumbei praguri de usi au fost însemnate.
Tot mai pierdute, sleite, cuvintele pulsau
epilogul secundelor stinse.

O ultimă respiraţie, un vuiet adânc, un geamăt prelung...
Şi totul durere, ocean de durere!

Sufocate, într-un salt disperat, cuvintele au ţâşnit
din cărţi, din inscripţii, din gânduri, din lume,
spre Tabernacolul din Muntele Luminii,
Lăsând o întindere albă, uitată-n pustiu...

Şi astfel o lume albastră împietrii, tăcută şi sumbră!

 

Doar zborul de păsări şi fluturi luceau
semne vagi în priviri,
Speranţa unei, cândva, viitoare lumini...

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->