Credinţa
e un foc divin,
o scară înspre mântuire,
tămăduire
pentru suflet,
poteca
pentru-mpărtăşire.
Vegheat de sus,
cu blând fior,
la început
e mai sfios,
scânteie de-a primit din cer,
e semn trimis
de la Hristos,
prin Îngerul
ce-mi stă de pază,
cu grijă-ntre pământ
şi cer,
să-mi întreţină-n suflet focul,
pe drumu-atât
de efemer.
Iar lumea-aceasta,
viscolită,
să nu mă frângă
prea uşor,
şi îngeri -
nimburi de lumină
să mă atingă-n al lor zbor.
Doar armonii
de muzici rare
vreau inima
să-mi locuiască,
să mă păstrez
pe drum curat,
credinţa
să mă însoţească.
-->
Comentarii
Nici pe tie, Mircea. Multumesc!
...și niciodată să nu te părăsescă!