De sub perdelele verii, un fir de vânt adie
iar din fereastra unui gând măsor tăcerea,
pe pleoape, un fluture cuprins de osârdie,
fâlfâie galant din aripi, îmi sărută privirea.
Ascuns în catifeaua nopţilor reci, albastre,
e străpuns de stălucirea boabelor celeste,
atingerile mirobolante trezesc, chiar astre
şi-nfipt în antene începe din rouă să guste.
Însetatu-străveziu soarbe boabele de rouă,
făcând să inunde emoţia eternei primăveri
şi prizonier în căuşul palmelor-amândouă,
zbaterile diafane se liniştesc sub mângâieri.
Pelerinul nopţilor mele reci, târzii şi albastre
prins în palma gândului... un miracol efemer,
aripile-ţi de borangic parcă sunt două glastre,
când puterea nopţilor se dezbracă de mister.
30 August 2017 - MIT

Comentarii
Dragi multumiri, AureliaAlbAtros . cu pretuire!