Focul

[Zagavei Emilia-Paula]

Povestea iernii o ascult la gura sobei, urmărind pe pereți lumina pe care focul o împărtășește cu dărnicie. E un joc fascinant care încântă orice privire, e un joc al iubirii ce îmbracă sufletul. Lemnele își spun ultimul basm înainte de transformarea în cenușă. Trosnesc certându-se gălăgios, se îmbrâncesc și pică zgomotos, pocnesc dăruind căldură și confort. Sunt ca un prieten adevărat, care te ceartă mereu atunci când greșești, care îți apără sufletul de rătăcirea în păcat.
Focul iubește până ucide, până mistuie cu flacăra sa și ultimul vreasc din sobă. Focul e ca viața, e dragostea ce se pierde în timp, e ca poemul ce se topește odată cu estomparea sentimentelor. Focul e iubire și ură. E viață și moarte. E prieten și dușman. Focul e povestea scrisă cu culoare astrală, e alinare și blestem, e gând și faptă. Focul ne dăruie și ne ia. Focul ne iubește până la ură. Iar dacă nu ești atent, el îți va troieni sufletul cu sentimente ce devin cenușă purtată de vânt. Umbre de foc, umbre de lumină, umbre ale fantomelor bântuind tăcerea adâncă a morții, umbre a căror aripi își dansează formele fără pic de rușine. Magie și încântare. Cuvânt sărac de sentiment, gând rătăcit în copilărie.
Focul își cântă iubirile într-un mod doar de el știut, pasiunea sa fiind distrugătoare. Lumină și căldură, culoare și pasiune, liniște și ecou.... focul ești tu.

[Lenuş Lungu]

Lecturat cu mare drag...Felicitări! 

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]