Focul

Povestea iernii o ascult la gura sobei, urmărind pe pereți lumina pe care focul o împărtășește cu dărnicie. E un joc fascinant care încântă orice privire, e un joc al iubirii ce îmbracă sufletul. Lemnele își spun ultimul basm înainte de transformarea în cenușă. Trosnesc certându-se gălăgios, se îmbrâncesc și pică zgomotos, pocnesc dăruind căldură și confort. Sunt ca un prieten adevărat, care te ceartă mereu atunci când greșești, care îți apără sufletul de rătăcirea în păcat.
Focul iubește până ucide, până mistuie cu flacăra sa și ultimul vreasc din sobă. Focul e ca viața, e dragostea ce se pierde în timp, e ca poemul ce se topește odată cu estomparea sentimentelor. Focul e iubire și ură. E viață și moarte. E prieten și dușman. Focul e povestea scrisă cu culoare astrală, e alinare și blestem, e gând și faptă. Focul ne dăruie și ne ia. Focul ne iubește până la ură. Iar dacă nu ești atent, el îți va troieni sufletul cu sentimente ce devin cenușă purtată de vânt. Umbre de foc, umbre de lumină, umbre ale fantomelor bântuind tăcerea adâncă a morții, umbre a căror aripi își dansează formele fără pic de rușine. Magie și încântare. Cuvânt sărac de sentiment, gând rătăcit în copilărie.
Focul își cântă iubirile într-un mod doar de el știut, pasiunea sa fiind distrugătoare. Lumină și căldură, culoare și pasiune, liniște și ecou.... focul ești tu.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Lecturat cu mare drag...Felicitări! 

    710559159?profile=RESIZE_710x

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
23. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
zori rebeli…
1 oră în urmă
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - dimineți rebele (cybersonet LXXV) în Cronopediada grup
Acum 3 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de…
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În cartea poștală aplicată aici admirați o frumoasă clădire a Bucureștiului vechi și anume Palatul…
Acum 18 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc,  Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care…
Acum 19 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
Acum 20 ore
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 21 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
Acum 23 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
dimineți…
ieri
Nicoleta Mija a postat o discuție
Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos…
ieri
Nicoleta Mija a postat o discuție
A nins iar foarte tare acum spre seară,  Și vremea este câteodată mai sonoră,  Fulgii de zăpadă…
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 3
-->