https://radualinbalaj.wordpress.com/2024/05/01/forum-decenu-eu-clopotei-de-lacrimioare-hristos-a-inviat-si-sah-etern/

Un sfârșit de Aprilie 2024 destul de însorit, cu întreaga natură în exaltare și un început de Mai 2024 în care se pare că primăvara va înclina balanța mai repede către sezonul estival… Bujorii au înflorit și ei, iar în curând primele cireșe de mai vor începe să se maturizeze. Vrăbiuțele ciripesc de dimineața până seara și, cu puțin noroc, rândunicile se vor întoarce la vechiul cuib, deși îmi fac griji pentru că ar fi trebuit să ajungă deja… Mă bucur că smochinii ( doi la număr ) au dat deja consistente semne de viață, deși sunt încă mititei… M-a surprins castanul comestibil care e perfect adaptat pentru țara noastră și viguros, deloc pretențios, chiar dacă nu e, deocamdată, mai mare de un metru și jumătate… Floriile ( sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim ), pe rit ortodox, m-au găsit acasă și au făcut posibile urările mele de ”la mulți ani” și sănătate mamei Viorica … !

may-2024.jpeg?w=225

Lumea catolică a sărbătorit Paștele de mai multe săptămâni în acest an, iar ceilalți creștini din România se găsesc în Săptămâna Patimilor… Am trecut, de asemenea, prin Paștele Evreiesc ( Pesach ), sărbătorit în aceste condiții atât de grele pentru națiunea iudaică. Deci e absolut necesar să ne gândim și la cele spirituale mai mult decât de obicei. Dincolo de tradițiile atât de emoționante ale acestor clipe speciale din an, merită să reflectăm și la reverberațiile cosmice și universale ale celor trăite. Umanitatea caută răspunsuri de mai multe milenii la tainele vieții și ale manifestării vieții pe pământ, au fost lansate idei, mituri, concepte filosofice, magice, religioase, omenirea caută de asemenea Creatorul, Stăpânul sau măcar un corespondent în imensitatea spațiului… S-a scurs aproape un sfert din acest secol al XXI-lea, pe care ni l-am dorit mulți epocal, revoluționar și unic, dar adevăratele progrese au evoluat prea puțin și parcă Dumnezeu are altă treabă decât să ne ajute să ieșim din marile impasuri pe care ni le-am creat… Perioada din an este identică cu cea descrisă de Longus ( sec. II-III e.n. ) în Dafnis și Chloe” Primăvara era pe isprăvite, începea vara, și toate roadele se împlineau: fructele în pomi, holdele pe câmpuri. Cântecul greierilor era plin de farmec, mireasma liverilor dulce și zvonul turmelor mângâietor. Și râurile, murmurând în leneșul lor curs, păreau să cânte, și parcă îngâna un cântec vântul, din nai, suflând ușor din pini… ”

dafnis-chloe.jpeg?w=268

Preocupările și frământările spirituale personale m-au agitat uneori și m-au obligat să-mi adresez periodic marile întrebări existențiale și non-trupești, căutând răspunsuri, ancore sau repere, atât cât este posibil de înțeles și atât cât este cunoscut… Niciodată însă nu m-am lăsat dus în zona spiritismului sau a erorilor pe care le prilejuiește deznădejdea sau curiozitatea nepotrivită. Recent, am dat curs unui moment deosebit organizat de către comunitatea neo-protestantă orădeanăForumul decenu.eu a prilejuit numeroase evenimente timp de o săptămână, la care au conferențiat invitați din străinătate ( SUA, Canada, Ucraina ). Am participat doar la Panelul de discuții și la Concertul de Paște. Dicuțiile purtate în limba engleză au evidențiat talentul oratoric al lui Jerry Root, Michael Goheen și Roman Solovyi, cunoscuți speakeri neo-protestanți, moderați fiind de Teofil Stanciu, un renumit gânditor baptist orădean… Cei trei profesori au încercat să evidențieze validitatea lui Dumnezeu, a Trinității și a conceptelor și preceptelor propuse de către creștinism, dar și să prezinte rolul pozitiv al funcției sociale a activității comunităților creștine în societate… La final, concertul de Paște a propus arii din clasicii europeni și, în a doua parte, mult așteptatul imn ” Hristos a Înviat ! ” …

20240420_180647.jpg?w=766 20240420_190045.jpg?w=766 20240420_172406.jpg?w=766

Am fost plăcut impresionat, iar din rândul instrumentelor, mărturisesc că cel mai mult mi-a atras atenția antica harpă. În dimineața aceleiași zile, pe malul Crișului Repede orădean o pereche de lebede s-a grăbit să mă salute și atât de prietenoase au venit până la mine de pe malul opus. Nu aveam din păcate nimic la mine ca să le hrănesc, deoarece împletitura cumpărată o mâncasem deja, dar păreau că nu au venit la mine special pentru asta. Păreau deosebit de inteligente și de jucăușe, ca un sol al bunelor intenții și al nevinovăției… Sf. Chiril al Ierusalimului ( sec. IV e.n. ) spunea: ” a înviat așadar Cel mort, ” Cel între morți slobod”, Eliberatorul morților ! Cel încununat cu cunună de spini, Care a răbdat să fie batjocorit. Același, când a înviat, s-a încununat cu diadema biruinței împotriva morții”.

20240418_081956.jpg?w=766

În plan internațional se resimte febra viitoarelor alegeri și înfruntările militare rămân zilnic una dintre știrile care ne țin cu sufletul la gură. Toate țările europene sunt într-o stare febrilă, într-o stare de căutare de soluții într-un context internațional atât de ciudat și de nările eașteptat. În Orientul Apropiat și Mijlociu tensiunile se resimt, pentru a câta oară ?!, fiecare parte încercând să-și ia revanșa sau să se răzbune, fără a exista vreo perspectivă de pace durabilă… Iranul nu vrea să cedeze, dorind să arate că e mai puternic decât pare, iar criza umanitară din Gaza lasă o pată de imagine asupra intervenției israeliene. Peste puțin timp, liderul chinez va realiza o vizită în Ungaria, iar unii sunt îngrijorați peste măsură de posibilele rezultate ale acestei vizite…

 

În prima decadă a lunii Aprilie 2024 am participat la un turneu de șah județean. Turneul de la Săcuieni,Bihor a reunit jucători din județ și din județele de graniță ale Ungariei. Deși rezultatul meu a fost de factură medie ( trei victorii din 7 partide ), m-am bucurat să particip și în același timp regret că nu pot participa la marile turnee de șah din țară sau din străinătate, neîndurându-mă să cheltuiesc din banii proprii destul de puțini pentru cazările care au devenit destul de scumpe și pentru înscrieri. Sportul minții mă pasionează în continuare și deși uneori nu prea agreez necesitatea planurilor de joc rigide, preferând doar pozițiile deosebit de complexe și jocul creativ, șahul rămâne pentru mine un joc al inteligenței care mă disciplinează, o artă, chiar un mister, o pseudo-religie jovială a științelor exacte… Din păcate, în ziua respectivă n-am putut vizita localitatea care are un frumos istoric, un castel destul de vechi și biserici ale diferitelor confesiuni creștine. Dacă Bobby Fischer a spus că ”șahul e viață”, eu aș spune că șahul merită să facă parte din viață… Convins că viață, indiferent de condiții și de formă, va fi eternă, cred că și șahul e etern, aluzie și la poziția din șah numită așa…

sah-piese.jpeg?w=271

Aș dori să închei cu un triolet personal:

clopoței de lăcrimioare

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai,

parfum divin în desfătare –

au înflorit iar lăcrimioare…

a clopoțeilor lentoare

e coborâtă chiar din rai;

au înflorit iar lăcrimioare

lângă cireșul cel de mai… ”

lacrimioare.jpeg?w=270

Vă doresc o lună Mai 2024 însorită, benefică, prosperă și un Paște Fericit … !

Voturi 1
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
1 oră în urmă
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
budoarul…
Acum 15 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLIV) în Cronopediada grup
Acum 15 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURAS =…
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Partidul Național Liberal (abreviat P.N.L.) este un partid politic parlamentar din România,…
Acum 18 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Comuna Zetea este una din cele mai mari comune ale judeţului Harghita, situându-se pe valea râului…
Acum 18 ore
Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLIV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLIV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 23 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
budoarul…
ieri
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – FORMAȚII CORALE BĂNĂȚENE (AICI - ASOCIAȚIA DE CÂNTĂRI DIN REȘIȚA) în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Hălăucești, în limba maghiară – Halasfalva, este o comună din județul Iași care include și satul…
ieri
Mai Mult…
-->