03. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #1
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Fuga de acasă
părinților mei și spiritului rebel de altădată
Trântisem ușa serii cu un gest necugetat,
Fugeam de sfatul mamei și de tot ce era sfânt,
Dar mâine voi plânge pe pragul dărâmat,
Căci n-am știut ce scumpă e țărâna pe pământ.
Părinții mei bătrâni mă vor striga în noapte des,
Iar eu, orbit de vise, prin furtuni îmi căutam mers,
Acum, septuagenar, înțeleg ce n-am înțeles:
Că viața fără mamă e un pustiu de univers.
Vedeam în fața mea doar drumuri lungi și largi zări,
Lăsam în urmă lacrimi și amare întrebări;
O, cum mai curge timpul și cum mă strânge-n clește,
Iar dorul de acei părinți în piept îmi mai crește.
Voi căuta în stele chipul tatălui pierdut,
Să-i cer iertare-n genunchi pentru tot ce n-am știut,
Am fost un pelerin rebel prin propria mea viață,
Ce va privi și mâine spre o rece dimineață.
Bătrân și singur astăzi, deschid vechiul sertar,
Și simt cum tinerețea mi-a fost un scump dar,
O, tată, o, mamă, în curând voi veni și eu,
Să odihnesc la umbra sfântului Dumnezeu.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii