POVESTITORUL:
(le face semn la meseni să-l asculte)
... ANTON PANN, Cucernic precum era, renumit profesor de muzică la Şcoala Episcopiei, că-n acelaşi timp slujea şi în mânăstirea din Râmnicu Vâlcea care se numea „DINTR-UN LEMN”, când neprihănita stareţă Platonida văzându-l că-i un cântăreţ înzestrat şi cu frica lui Dumnezeu, ce şi-a zis întruna din zile: ia s-o duc pe nepoata Anica (o fragedă copilă care nu împlinise optâsprezece ani, dar era o „surioară” liniştită şi la locul ei printre măicuţe) să-l asculte pe maestrul Anton Pann cum cână... de plâng şi îngerii de pe catapeteasmă; iar dacă o să-i placă, am să-l ruga să-i dea lecţii de psaltică. Cum cel care-l îndeamnă pe om la rele, să nu-i mai pomenesc numele, ucigă-l toaca de-mpeliţat!... iar fetişcana s-a prins de ochii lui care aveau priviri pătrunzătoare de codru umbrit, a hotărât ca să părăsească lăcaşul mânăstirii, asta după ce sfinţia sa măicuţa stareţă Platonida era convinsă că face progrese remarcabile la învăţătură. Cum să o scoată din incinta mânăstirii pe Anica, iubita sa, când nici rândunica nu putea să evadeze, dar îndrăgostitul nostru Anton Pann a avut ideia genială ca după terminarea lecţiei de muzichie să rămână peste noapte în una din chiliile mai îndepărtate şi nelocuită pe atunci.
După miezul nopţii, fiindcă măicuţele nu încuiau uşile de la intrare, a-mbrăcat în grabă costuml maicii Magdalena, (care dormea buştean) o bătrână respectabilă ce pleca în fiecare dimineaţă pe la orele trei ca să ajungă în oraş şi să capete de la târgoveţi câţiva bănuţi şi alimente, întru credinţa lui Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru refacerea picturii ce se deteriorase de vreme. Când au ajuns la poarta de la ieşire, „măicuţa cocoşată” care abia îşi târa piciorele, cu traista pribegiei pe cot şi basmaua trasă pe faţă, ţinându-se de mâna Anicăi, i-a spus sorei Catrina că a venit timpul să înveţe şi măicuţele mai tinere cum să facă rost de bani pentru mânăstire, că ea, of-of-of!... mâine poimâine o să meargă în ceruri, şi cine are s-o înlocuiască. Cum pe atunci nici ceas nu aveau, iar cocoşul nici că se grăbise ca să dea primul senmnal din noapte după ora douăsprezece, măicuţa Catrina, temându-se c-a dormit nepermis de mult în post, a întrebat speriată, ştergându-şi ochii abia deschişi.
- Prea bună măicuţă Magdalena, cât să fie ceasul?
- Doamne!... (a tuşit şi piţigăindu-şi glasul) tu întrebi? E trecut demult, surioară Catrina, de ora trei. Am întârziat... vai de păcatele mele. Până ajung în piaţa mare, o să se ridice soarele de-o suliţă, că nu mă mai ţin deloc picioarele astea...
- Duceţi-vă sănătoase!.. Să v-ajute bunul Dumnezeu... şi pe-aci le-a fost drumul, că n-au mai dat pe la mănăstirea „DINTR-UN LEMN” nici el, nici micuţa „surioară” Anica... până în ziua de azi, când aflarăţi cele petrecute în anul 1827.
FUGA-I RUŞINOASĂ, DA E SĂNĂTOASĂ
Microscenetă într-un act şi două tablouri
Personaje:
„Măica” MAGDALENA ANTON PAN (travesti)
Anica Viitoarea soţie a lui Anton Pan
Măicuţa Catrina
Iuţalâm Jupânul de hanul „LA VĂRU’ IUŢALÂM"
Mireasa Ghiunul Cununda (fiica jupânului Iuţalâm)
Mirele Iosuff Bacallu (angrosist de coloniale
Samir Fratele lui Iuţalâm
Nastratin Hogea
Calfa
Tabloul I.
La poarta mânăstirii, un felinar afumat trimite o lumină slabă în timp ce măicuţa Catarina se uită speriată la „Măicuţa” Magdalena, care are basmaua trasă pe faţă şi o ţine de mână pe „surioara” Anica, crezând că a fost văzută dormind în post.
„Maica” MAGDALENA:
Bună dimineaţa surioară Catarina! (rar, cu intenţia de-a intimida-o) Ce-mi făceai, ai?...
CATARINA: Bună să-ţi fie inima, maică Magdalena... Cum bine ştii: slujbă la împărăţia Domnului.
„Maica” MAGDALENA: ...Mi se pare mie, sau te fură somnul, că prea ne priveşti curioasă?
CATARINA: Ce să-ţi zic, sora mea!... lumină asta chioară pe care-o dă felinarul, nu-i de mirare ca să mă vezi adormită, dar nu pusăi ochii-n gene (mică pauză). De mine nu prea se lipeşte somnul, să ştii.
„Maica” MAGDALENA: Doamne, Catarina, dar nici prin gând să-ţi treacă aşa ceva, că te-aş controla... Eu îmi văd de păcatele mele, nu mai vreau să le cunosc şi pe-ale tale... Doamne, apără-mă de ispită! (îşi face câteva cruci în grabă)
CATARINA: Vai, vai... soro Magdalena, iar pornişi la drum cu noaptea-n cap!... Cât ai să mai poţi?
„Maica” MAGDALENA: Cât o vrea bunul Hristos, fiindcă numai El ştie ce ne e scris în cartea vieţii. (mică pauză) Da’... ia spune, cât să fie ceasul? Cred că mă cam luă somnul, tu...
CATARINA: Aoleo şi vai de mine!... ce-o fi cu cocoşul nostru că nu-l azii?
„Maica” MAGDALENA: După cum se vede, cerul se lumină de-a binelea la orizont, şi cred că-i destul de târziu. Of-of-of!... şi ce-o să mă fac până ajung cu ale piciare betegite... hârş-hârş?... că acum se ridică soarele în slăvi.
CATARINA: Mai zici, tu... somnul e rupt din moartre şi nici nu ştii când te prinde în mrejele lui. (se uită lung la Anica) Maică Magdalena; oare să nu văd eu bine!... fata asta nu-i Anica, nepoata preasfinţiei sale stareţa Platonida?
ANICA: Sărut mâna, măicuţă Catarina... Mă văzuşi bine, şi te vaiţi de bătrâneţe?
„Maica” MAGDALENA: (oftează) ...He-hei, fiica mea, la o anumită vârstă, află de la mine, Dumnezeu ne trimite lumina ochilor, şi drept să-ţi spun, Catrină, de la o vreme mă simt tot mai slăbită. Ce să-i fac, anii îşi spun cuvântul...
M-au cam lăsat puterile, şi de-aia am zis că-i bine să înveţe şi din mironosiţele astea tinere (scoate un râs piţigăiat „Hi-hi-hi!”) cum se strânge un ban pentru sfânta mânăstire, aşa că maica stareţă Platonida, s-o ţină Cel de sus!... mi-a încredinţat-o pe nepoţica ei să mă însoţească, începând cu ziua de azi, sfânta Duminică.
CATARINA: Ai dreptate, draga mea soră, că nu se ştie niciodată când bunul Dumnezeu ne poate lua...
Să nu te mai lecuieşi de binele ce-l vrei sfintei noastre mânăstiri.
„Maica” MAGDALENA: ... Tocmai de aceea am zis, cât mă mai ţin ale picioare, pe fata asta, că-i „surioară” neprihănită... o iau cu mine să se obişnuiască să bată drumurile târgului şi prin împrejurimi... şi să-nveţe cum să-i facă pe credincioşi ca să se milostească pentru sfânta mânăstire cu un bănuţ şi câte ceva de-ale gurii.
ANICA: (cu voce mieroasă) ... Sper să-i fiu de ajutor „măicuţei” Magdalena, (îşi muşcă buzele ca să nu izbucnească în râs) iar la rândul meu o să fac la fel ca sfinţiia sa cu tinerele cucernice.
CATARINA:Ce suflet nobil ai, fetiţa mea scumpă... După gând şi faptă... să te vadă sfântul, că eşti de pe acum aşa de cucernică.
ANICA: Trebuie, măicuţă Catarina, nu de-aia am ales ca să-L slujesc şi să-L cinstesc pe Dumnezeu?
„Maica” MAGDALENA: ...Doamne, iartă-mă, că mă luai cu vorba, dar acum răsare soarele din spatele munţilor, iar noi tot la poartă stăm.
CATARINA: Mergeţi cu bine, dragele mele şi să vă dea Domnu noroc în tot ce gândiţi să înfăptuiţi. Să vă binecuvânteze maica Precesta.
„Maica” MAGDALENA: Îţi mulţumim din inimă şi să te găsim sănătoasă. (face din mână un semn de adio)
CTARINA: Să fiţi binecuvântate. Pace vouă!... (le face cu mâna şi închide poarta în urma lor)
ANTON PANN: (încep să alerge pe lângă gardul mânăstirii)
Hai fetiţa mea frumoasă,
Vino să te fac mireasă!...
ANICA: (se opreşte, îl sărută)
...Nici de Dumnezeu nu-ţi pasă?
ANTON PAN:
Fuga-i ruşinoasă,
Dar e sănătoasă...
Iubită mireasă.
Tabloul II
Cum a reuşit să scape de măicuţa Catrina, cei doi (profesorul de muzichie Anton Pann şi „surioara” Anica) îi vedem cum au izbucnit în râs şi au rupt-o la fugă străbătând străzile pustii ale oaşului până au ajuns la hanul „LA VĂRU’ IUŢALÂM” aşezat pe o porţiune ridicată de la marginea drumului ce ducea în Zăvoi, unde se auzeau cum cântă lăutarii, iar inviataţii la nunta fetei jupânului, frumoasa Ghiunul Cununda, cu angrosistul de coloniale, musiu Iusuf Bacallu, jucau şi chiuiau de mama focului. (Bună-i ciorba de potroace, şi mireasa tare-mi place! Ihu-iu-iu!”) Anton Pann şi-a dat jos basmaua de pe cap, la fel şi Anica şi au păşit în curtea hanului, apropiindu-se de jupânul Iuţalâm care desfăcuse un nou butoi cu vin, să-şi cinstească invitaţii.
ANTON PANN:
Bună dimineaţa, jupâne Iuţalâm! (dar neprimind niciun răspuns, continuă)
Mă brodii trecând pe drum,
Şi-mi zisei: Anton, acum
Poţi cinsti un pahar bun....
De la văru’ Iuţalâm (zâmbeşte, jupânul îl priveşte contariat, parcă nu-l văzuse în viaţa lui)
... Ha-ha-ha! Că numai un om prea bun
Mi-a pus cârciuma în drum; (cu veselie-n vcoce)
Cum să trec şi să nu-ţi spun
Să ai parte de Ghuinul?!...
IUŢALÂM: (puţin supărat)
Cine-o fi?!... că haba n-am; (către cei doi)
Eu la tine ascultam... (se preface că nu-l cunoaşte pe Anton Pann, faţa i se întunecă)
De la mine, ce mai vream?
AMNTON PANN: (pentru el)
Tare-i bleg, dar nu credeam...
(tare, îi zâmbeşte cu prietenie) Iuţalâm, eu pe tine salutam.
IUŢALÂM:
Sczam, eu nu observam...
Pe cap atâtea aveam... (devine mai conciliant)
Dar cum vezi că e bairam,
Eu la tine invitam,
La masă stateam
Cu giugiuc madam. (o priveşte admirativ pe Anica, îi face cu ochiu lui Anton Pann şi-i spune confidenţial) ...Ăsta hoţ, fata furam?
(tare)He-he!... Iuţalâm ghiceam?
ANTON PANN:
Mulţam, mulţam!...
Aşa şi-aşa... puţin ghiceam. (Iuţalâm se-ntunecă la faţă şi nu-l mai bagă-n seamă)
Jupan, (surprins) nu cunoşti? Miram, miram!...
Chiar atâta eu schimbam?
Eu sunt, Anton Pann.
IUŢALÂM: (îl priveşte îndelung)
A... Anton Pann? (pentru el, cu indiferenţă)
Amator de zaiafet,
Place chiolhan...
(tare) Mi se pare, tu... poet?
ANTON PANN: (nu prea încântat de ce aude)
Eu la tine mulţi bani dam,
Când cu mine tu distram; (râde, apostrofându-l)
Acum vrei pe mine goneam?
(Dezamăgit) Cât de repede uitam,
Banii care-i cheltuiam
Cu Mănescu, Mumulean...
Tu la mine lăudam,
Nu zicea-i că-s pehlivan.
IUŢALÂM: (surprins că a fost auzit de anton Pann,către o calfă)
Poftim, ia domnu’ , tu duceam
La masă... şi aşezam (îi şopteşte la ureche)
Lângă slugile din curte;
Scapă de el cât mai iute!
(cu glasul mieros)
...Aferi, aferim! Bucureos oaspeţii primim.
ANTON PAN:
Mulţumim, jupân Iuţalâm. (este aşezat în coada mesei lângă bucătărie, unde se văd cazanele cum fierb pe foc, iar slugile îşi dau coate arătîndu-i pe zdrenţăroşi, nimeni nu-i ia în seamă, se adresează calfei)
Măi flăcău, te văd cinstit:
Iuţalâm, ce ţi-a şoptit?
ANICA: (supărată)
Nene, spuneai că-ţi e prieten bun!... (cu regret)
Şi vrea să ne-aruncen drum?
CALFA: (cu plecăciuni adânci)
Coane Pann, eu vă cunosc...
Supărarea n-are rost!
Staţi cu noi şi ospătaţi,
De jupân să n-ascultaţi,
Nici în seamă să nu-l luaţi.
Întru Domnu, să trăiţi!...
Comandaţi tot ce doriţi
Şi îndată-am să v-aduc;
Am plăcerea să v-ascult...
Iar prinţesa care-o ai,
Pare înger rupt din rai. (către Anica)
Zână dulce, (priveşte la A. P. cu admiraţie) îl iubim,
Cu efendi... ne fălim! (îl salută ceriemonios pe Anton pan, în timp ce trage cu coada ochiului la jupân Iuţalâm)
Căci prin vorba ta-înţeleaptă,
Preţuire-i şi răsplată
Pentru cel ce e sărac
Şi e slugă la bogat.
Staţi cu noi şi vă distraţi...
Vă rog, nu vă ruşinaţi:
Suntem oameni ca mata;
Nu mă credeţi? Veţi vedea.
IUŢALÂM: (către calfă)
Nu te-ntinde la taclale,
Că nu pupi nici trei parale!...
ANTON PANN: (care-i dă un galben)
Celui care-i respectuos,
Un bacşiş, c-aşa-i frumos...
Ţine miunte, să nu-i uiţi
Pe jupânii prefăcuţi!
CALFA: (privind galbenul din palmă)
Pupal-aş de gălbior!... (pe care-l sărută)
Simt în palmă un fior...
Vă urez doar sănătate!
Luaţi, mâncaţi pe săturate;
Vă pun vin să le stropiţi (toarnă în pahar)
La mulţi ani, să ne trăiţi!
NASTRATIN HOGEA: (îmbrăcat neglijent, apropiindu-se de masă, către Anton Pann)
Bine faci când darnic eşti, (îi sclipesc ochii)
Dacă-ai vrea să mă cinsteşti?... (se aşează la masă)
Bine faci, bine găseşti.
CALFA: (îi face semn că jupânul se uită la el)
Nastratin, nu-l supăra!... (i-l arată pe Iuţalâm)
E cu ochii e pe mata.
NASTRATIN HOGEA:
Ce-i veni, oare ce vrea?
(cu lehamite în voce)Nici că-l pot înţelegea!...
ANTON PANN:
Iuţalâm are-o dambla:
Nu cunoaşte pe oricine
Dacă nu e-mbrăcat bine.
ANICA: (cu sfială către Anton Pann, la ureche)
Nene dragă, sunt pierdută!...
ANTON PANN:
Nu ai teamă, fată scumpă...
Hogea n-are să te spună
La mătuşa ta cea bună.
ANICA:
N-o cunoşti cât e de rea...
Platonida m-ar mânca:
Obrazul dacă-i pătai,
Cu ea nu mai e de trai.
CALFA: (încet, amical)
Iar te-ai întors, Nastratin?
NASTRATIN HOGEA:
Aş vrea un pahar de vin...
Şi mâncare, că-i prea multă;
Sunt flămând, iar la o nuntă
Cine crezi că sărăceşte?
SAMIR: (cu răutate, veniund la masa lor)
Ia s-o-tinzi, mata, popeşte!...
Cine te-a poftit, poţi să-mi spui? (nervos)
Ia mai du-te dracului!
Nu am poftă să te văd...
Pleacă!... să cerşeşti la pod. (se depărtează de ei)
NASTRATIN HOGEA:
Plecam, plecam... nu suparam;
Lu’ Iuţalâm nu cerşeam...
Meritam sa blestemam.
ANICA:
Ce răi oameni!... Nene, spune:
Nu au Dumnezeu pe lume?
ANTON PAN:
Nastratin, mergi cu mine,
Şi-ai să vezi că va fi bine.
NASTRATIN HOGEA:
Aşa bine aibă el!...
Oaie, piele de purcel.
ANTON PANN:
Ai să vezi de mă asculţi,
Martori sunt desul de mulţi;
Numai să faci cum eu îţi spun
Şi-ai să-l vezi că din nebun...
Iuţalâm e cel mai bun. (ies cu toţii: Anton Pann, Nastratin Hogea şi Anica, neluaţi în seamă de nimeni, ca să apară imediat îmbrăcaţi cu haine scumpe, brăţări la mâini, iar Anica în costum de cadână care, fiind observaţi de Iuţalâm, sunt primiţi cu plăcăciuni şi cuvinte de laudă)
IUŢALÂM:
Efendi, poftiţi, poftiţi!
Staţi la masă şi cinstiţi.
Dragii mei, mâncaţi ce vreţi,
Mare cinste ne făceţi
Fiica mea e bucuroasă
Că odată e mireasă. (calfa vine şi le-aduce tava cu friptură în sos aburind)
GHIUNUL:
Bine-ai venit maestre Pann!... (îl îmbrăţişează)
Unchiu’ Hogea, vai!... nu credeam
C-ai putut ca să mă uiţi?
NASTRATIN HOGEA:
Poftim salbă din arginţi
Şi brăţări din aur fin...
Eu la tine mult iubim.
IŢALÂM:
Aferim, bei Nastratin...
Şi eu la tine-ndrăgim.
ANTON PANN: (o sărută pe Ghiunul)
În cosiţe-ţi prind, de vrei...
Dar îţi fac doi cocoşei
Galbeni ca Luna cerească,
Mirele să te iubeacă! (o îmbrăţişează cu drag)
MIRELE:
Coane Pann, îţi mulţumim!
Aferim, aferim, cinstim...
Noi la tin preţuim.
IUŢALÂM: (foarte bucuros când vede că Anton Pann îi pune în păr cocoşeii de aur)
Frate Pann... ştiam şi primeam pe tine;
Eu doream sa petreci bairam ca mine... (din toate părţile alergătorii vin cu bucate şi băuturi, în timp ce-s poftiţi în capul mesei)
ANTON PAN:
Vai de mine!... Nu se poate
Să ne daţi aşa bucateÎ (îi face semn lui Nastratin şi zâmbeşte)
NASTRATIN HOGEA: (întinge cu mâneca hainii în platul pe care se răsfaţă un o găină friptă în sosul aromat.)
Ia tu, haină, şi mănâncă!...
Tu eşti primită la nuntă.
Ţie cu toţi se înclină,
Ia mănâncă din găină.
(ia sticla de vin şi îşi toarnă pe piept)
Hlamidă scumpă de bei,
Poţi să guşti din vin cât vrei,
Te cinstesc prietenii mei:
Iuţalâm, Samir, Gghinul...
Şi Iosuff, că-i mire bun; (cu dezinvoltură)
Haină mea, ai din destul.
ANTON PAN: (cu toţii au rămas stane de piatră privindu-l pe Nastratin Hogea)
Când vrei să fii mare domn,
Iar de mai dai şi plocon (îi priveşte pe fiecare în parte, apoi lui Nastratin Hogea căruia îi pune mâna pe gulerul hanei)
Nastratine, nu uita de vorba mea!
„Cât prin lume vei umbla...
HAINA îl face pe om,
Dar un proverb ne sfătuieşte
Tot OMUL haina croieşte”.
Sfârşit
-->
Comentarii
,,Şi eu la tine-ndrăgim.''...,,
Eu la tine mulţi bani dam,
Când cu mine tu distram;''
Multumesc,m-am delectat cu aceasta microsceneta...Sa aveti o zi frumoasa!