reflexia sfărâmatelor cuvinte
gură de aer lipsă-n zbor
oftatul când picioarele-s înfipte
tânjind sărutul unui nor
cenușă focului i-a fost
jarul ce sfârâie-n călcâie
zburatul țintă fără rost
fumul prea dulce din tămâie
și frunzele au vântul lor
când rădăcina urlă după apa
fără de aripi viermii mor
pământul de durere-n tâmplă crapă
valul de zbucium nu ne iartă
soldatul trist visează-n post
legați-mi lanțurile odată
să nu mai țărmui fără rost
apa nu iese fără sete
îngeri se nasc cu-n ochi închis
în vis sărutu-mi e pecete
sub pielea fierului încins
și aripile au un înger
ce mă veghează de nu ești
iubito hai devino fulger
de inventate basme pământești.
06 07 2012
ȘTEFAN OANĂ
-->
Comentarii