În această țărișoară,
Așa-mi târâi eu ciuboata
Când în casă, când afară.
După cum este și timpul:
Ziua scurtă și săracă,
Noaptea, călărind Olimpul,
Zghihuesc într-o baracă.
Țin sticloanța într-o mână
Și prin fumulul de mahoarcă
La-nceput mă simt în vână,
Dar apoi devin… chișoarcă.
Văd Ilene Cosânzene
Ce mă cheamă la dezmățuri,
Îngeri, dezbrăcați de pene,
Vor, în bot, să-mi pună hățuri.
Și mă dau de toți pereții;
Trec prin ei ca o stafie.
Zorii dulci ai dimineții
Aburi scot din scăfârlie.
Dinspre mare-un vuiet vine;
O fi vântul, ori sirene?
Parcă scheaună un câine
Și eu nu mai pot de… lene.
Comentarii
Mircea, esti un fericit!
și eu nu mai pot de… bine.(sâc!)
Domnule Bulai, hâtroşenia domniei tale m-a umplut de admiraţie. Felicitări!
Ei, as! Ce, esti copchil?
UN poem ce crează multă bunădispoziţie ! Felicitări George !