Și totuși

Nu mai credeam că pot, atât de mult

Să iert,

Și fără judecăți și fără gând

Să cert,

Nu mai speram să pot, atât de mult

Iubi,

Tot așteptând ca rându-mi să vină

Într-o zi...

Dar pâlpâia în gand și n-a murit

Speranta,

Deși un infinit mi se părea

Distanta!

Și-a apărut aiurea, când n-o mai

Așteptam,

Și-atât de simplu-i Doamne ! Și cât de mult

Iubeam!

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • imi place foarte mult inceputul, Viorel! capacitatea de a ierta si de a merge mai departe... este o lectie pe care inca nu am invatat-o; repet, ma pregatesc pentru multele restante in acest sens.

    slefuieste in continuare, daltuitorule de cuvinte!

  • Mă umple de bucurie faptul că am reușit să spun o frântură din ce simțeam!

    Mulțumesc !

  • Offfff! Chiar mă ''oftici''!!!!!

    De ce nu am avut eu ideea???

    Ca să te felicit eu pe tine şi nu tu pe mine!!!!!!!

    Superb!

    Regina iertării, IUBIREA, ne face orbi în faţa tuturor releler şi, în numele ei, suntem BUNI!

    Cu drag, L

     

  • Se confirmă: Iubirea nu are vârstă.
  • Un poem frumos,un gând şi o speranţă ce nu va muri niciodată...Felicitări!

    Cu prietenie Lenuş

Acest răspuns a fost șters.
-->