și visele pieriră…
o frunză-ndoliată,
urmarea unui gând,
pe semne iar e toamnă,
cu sufletul plângând.
foșnea lumina serii,
pe undeva pe sus,
vărsa culoarea mierii
o lună spre apus.
se-auzea un clopot
treceau spre ape cerbii,
era că nu mai pot
să pască firul ierbii.
se aplecau spre mal,
sălcii să se adape,
cu fiecare val,
făceau oglinzi pe ape.
pe seară ne primiră,
sub galbenul frunzar,
pe mine cu o liră,
pe tine c-un pahar.
băurăm din licoarea
cea dulce și amară,
pe iarbă unde boarea,
cădea întâia oară.
pe acel țărm închis,
cântarăm cu o liră
romanța unui vis.
și visele pieriră…
vineri, 14 septembrie 2012
-->
Comentarii