Cu lungile ecouri rămase agățate
pe dorurile mute, venite din trecut,
aud și glasul vostru, iubite neuitate,
rămase-n amintire pe brâuri de sărut.
La ora neuitării, tăcerea trecătoare,
ce-mi mângâie odihna la orele târzii,
se rupe dintr-odată și-n suflet reapare
icoana unei muze cu false fantezii.
Să fii chiar tu aceea, venită fără veste,
în pragul înserării, din toate câte-au fost?
O, nicidecum, iubito, eu tainica poveste
o știu dintotdeauna aproape pe de rost.
De ai fi fost aceea, icoana ta târzie
mi-ar fi adus în cuget un dor neistovit,
ca-n lunga așteptare venirea ta să fie
lumina împăcării căzută din zenit.
-->
Comentarii
Mulțumesc pentru popas și comentariu, Marian Anghelescu! Bine punctat - ecoruri surde ale unor împăcări tardive pe care, de cele mai multe ori, nici nu le mai dorim.
... mereu rămânem agăţaţi de ecourile surde ale unor împăcări tardive...
Mulțumiri alese, gând bun și prețuire din partea mea, Lenuș Lungu!
Superbe versuri...Felicitări!
Mulțumesc pentru aprecieri, Aurora Luchian!
Aprecieri!
Mulțumiri alese și gând bun din partea mea, Maria Ciobotariu!
Cu aceeași admirație!