Impromptu pentru tine
Am aruncat în neant
toate semnele de punctuaţie,
toate cuvintele nespuse din spaţiile albite.
Lumina are distanţe sau e necuprinsă?
Imaginaţia ta, iubito, este ca un pârau limpede
ce vrea să treacă şi prin pietre,
una din pietre sunt eu, cântecul eşti tu!
Dincolo de vânt nu este niciun vânt,
dincolo de cântec nu este niciun cântec,
dincolo de vis nu este niciun vis,
dincolo de spaţiu nu este niciun spaţiu,
spaţiul, chiar dacă de necucerit,
uneori e vântul, uneori e cântecul,
uneori e visul în care păşim nedumeriţi.
Simţi cum punctele
îngreunează spaţiile dintre noi?
Cândva, un punct înnegrit
te-ndurera atât de mult,
măreşte, acum, la infinit punctul acela
şi vei vedea ce înseamnă,
- un punct abisal -
un punct legat de un altul, construit în spirala
când ascendentă, când descendentă.
Nu cred în punctul tău implantat
la hotarul tăcerii, chiar dacă nu dispare,
nu cred în acel punct fără întoarcere,
după fiecare punct urmează noi şi noi întinderi.
Nu cred în natura moartă a tabloului privit împreună,
nu cred în norii întunecaţi purtaţi de furtuni trecătoare,
nu cred în penitenţa impusă,
aurorele nu obosesc în puncte de suspensie,
ascund gânduri şi preced dialoguri.
Vreau să mă opun
şuvoiului răcoros şi puternic,
am mereu un vis în care
cuvintele tale se contopesc cu el.
Dincolo de fulgerele ploii ai revenit,
îţi aminteşti cum mi-ai prins mâna în ploaie?
Zâmbetele nu se pierd stinse în noapte,
visele sparte suspină
agăţate, încă, de firele de păianjen
din oaza deşertului de nisip al patului tău.
O oră ţi-ar fi inversat polii definitiv,
nu te-ai mai fi întors pe acelaşi drum,
deschide uşa cu piciorul
şi caută acolo cheia strigătului tău,
aştept tulburarea apelor
spre vindecarea inimii mele!
Dansează cu viaţa, iubitule!
Cred în câmpia infinită din noi,
în fiecare petală depusă fundaţiei construite
şi-n zborul nemărginit spre aştri.
Am nevoie de clipele care vin
şi trec prin noi din clepsidra veşniciei,
de muzica ce lasă să curgă timpul
în inimile noastre, ca un foc ascuns
în exilul unui destin, răscolind tot universul,
de pierderea mâinilor noastre
ce-alunecă liber în briză şi culoare,
de fascicolul sărutului
ce trece prin lumina stelelor,
de interludiul parcurs
de ceaţa ce-adună praful nopţii,
lăsând, în urmă,
o dâră a tăcerii şi melancoliei.
Dacă tu eşti cerul atunci
mâna mea e întinsă spre lumina din tine!
Când Totul se oglindeşte într-un punct,
acel punct se revarsă în Totul,
de tine, de mine, de noi, am nevoie...
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Capriciile iernii
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Ninge în Brăila
Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Într-o iarnă
Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…Frigul
Văzduhul pare mereu mai nemărginit, Acum pe Cer stelele toate au adormit, Prin zăpadă este acum liniștea tăcerii, Vin pe stradă mereu fulgii mari ai iernii. Urlă vântul aprig deseori în depărtare,Gradina mea nu mai are nici o culoare, Peste tot…
Citeste mai mult…
Comentarii
Multumesc, Gabriela.
Cu drag!
Multumesc, Lenus.
Cu drag!
Frumoase versuri!