Trăim vremuri agitate,
Viața este tot mai tristă;
Ne strivesc grijile toate,
Iubirea cât mai rezistă?
Lăsăm (totul) "mai târziu",
Până viața se termină
Ne trezim într-un pustiu,
N-avem timp pentru hodină
Ce visezi, nu mai sunt vise,
Dragostea-i obositoare'
Speranțele-s compromise...
Lumea noastră, încet, moare
Mă simt tot mai obosit,
Inima-i plină de riduri;
Toate'-n mine-au amorțit,
Trăiesc între patru ziduri
Îmi doresc un croitor,
Inima să mi-o repare
Şi, apoi, un vrăjitor,
Să îi dea din nou culoare
Eu o cert cu pietate:
-Vezi ce-nseamnă să n-asculți?
Ea imi dă mare dreptate,
- Nu poți (oare) să renunți?
Te arunci după iubire,
Fără nicio judecată!
Stiu că asta ai ın fire...
Nu te potoleşti odată?
Tu nu te gandeşti la mine?
İntr o zi n-am să mai pot!
Cât te poate trupul ține?
Tu îți bați de toate joc
Ştiu că iti doreşti iubire
Şi te-arunci la uşi ınchise
N-ar trebui să te mire...
Câteodată sunt doar vise
N-am în suflet răutate,
Gânduri rele n-am în mine.
Nu suport o nedreptate,
Când văd strâmb, să urlu-mi vine
Trebui' să trăim prezentul,
Viitorul - cât de se poate
Să nu stai ca repetentul,
Musai e să dai din coate
Cucul îmi tot cântă dorul,
Simt cum bate un vânt rece
Cine e Compozitorul?
Voi vedea când viața trece
Mii de zgomote din mine
Se preschimbă-n mii de gânduri;
Unul, însă, tot revine...
Îl citesc doar printre rânduri
-->
Comentarii