13. (cyberpoeme, cyberproze)
~ ciclul Zodiacul Miresmelor Eterne ~
Orbita senzorială a spiritului uman
Motto: „Pământul nu se rotește în jurul soarelui, ci în jurul unui bujor gigantic. Fiecare lună este o nouă halucinație olfactivă prin care universul ne șoptește că suntem, în sfârșit, acasă.”
arhipelag de petale
miresme de mai
peste grădinile care își leapădă somnul
mai vine cu tălpile goale prin iarbă
nu e grabă în mersul lui de lumină
doar o tăcere ce stă să înflorească
liliacul își deschide ciorchinii grei
vânăt ca cerul înainte de furtună
iar aerul devine dintr-odată prea strâmt
pentru atâta parfum ce vrea să respire
pe garduri se revarsă zăpada iasomiei
fără frig fără gheață doar alb pur
albinele desenează hărți invizibile
între polenul de aur și soarele cald
la marginea drumului salcâmii se pleacă
grei de o dulceață ce amețește vântul
e o nuntă mută în fiecare corolă
o risipă de viață ce nu cere nimic
râul poartă pe spate bărcuțe de cireș
petale pierdute în jocul de oglinzi
unde peștii privesc cu ochi de sticlă
cum cerul se prăbușește în unda verde
nu există nicio umbră care să nu miroasă
a pământ reavăn și a iarbă tăiată
e timpul când lumea se crede eternă
într-o singură gură de aer de mai
totul e așezat într-o ordine veche
ca o respirație ce nu se mai termină
mireasma de mai e singura lege
sub care grădina învață să fie
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii