Iubito, vai, se lasă înserarea!
Te rog răspunde, dacă-mi simţi chemarea
Şi lasă-mi dorul să te-nvelească-n dor,
Mă iartă şi-alungă urmele de nor,
Primeşte-mă şi luminează-mi zarea.
Străbat pe aripi prin taina-ţi ochilor,
Te-aştept să vii ca să-mi hrăneşti visarea,
Mi-ai adăpat iubirea precum marea,
Îmbracă-n valuri nisipul şoptitor.
Iubito, vai, se lasă înserarea,
Să-ţi cos cu zorii mireasma florilor,
Din focul greu ţi-am înflorit cărarea.
Se-nalţă luna, străluce sfidător,
Nu-i pasă că mă arde-nsingurarea…
De parcă nu ne-ar şti... nopţile de-amor!
-->
Comentarii
Doamnă Mariana, mulţumesc pentru trecere, selecţie şi imaginea postată, imaginea dă culoare cuvântului!
Cu mare drag,
Se-nalţă luna, străluce sfidător,
Nu-i pasă că mă arde-nsingurarea…
De parcă nu ne-ar şti... nopţile de-amor!
Doamnă Veronica, mulţumesc pentru apreciere şi selecţie!
Admiraţie,
Doamnă Eugenia, vă mulţumesc mult pentru apreciere!
Preţuire,
Domnule Muntean, vă mulţumesc pentru comentariul în imagini!
Străbat pe aripi prin taina-ţi ochilor,
Te-aştept să vii ca să-mi hrăneşti visarea,
Mi-ai adăpat iubirea precum marea,
Îmbracă-n valuri nisipul şoptitor.
Versuri deosebite!
”... Iubito, vai, se lasă înserarea,
Să-ţi cos cu zorii mireasma florilor,
Din focul greu ţi-am înflorit cărarea. ...”
Orice comentariu ar fi de prisos.