Jocuri de cuvinte - aliment (2)

 

Jocuri de cuvinte - aliment

Geografie lingvistică

 

Prima parte la:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cvinte-aliment

          Alimentele în viață și în istorie

 

          Moto: „Am mâncat fripturi, din plin./ Am băut şi-un kil de vin./ M-am simţit, ce mai,... teribil,/ Că, în vis, orice-i posibil.” (În noaptea revelionului, de Marius Mălai, din Pledoarie pentru epigramă, 2007)

 

Să vedem care sunt nutrienții necesari unei alimentații echilibrate. Apărură nutriționiștii care insistă asupra importanței consumului preponderent de produse naturale, în special legume și fructe, în detrimentul zahărului, grăsimilor saturate și carbohidraților simpli.

Specialiștii spun că unele alimentele conțin fitochimicale unice, care dau nuanțele felurite ale fructelor și legumelor, cu un impact pozitiv senzațional asupra sănătății. Măsura în care consumăm aceste substanțe nutritive combinate și în cantități optime se reflectă direct in longevitatea noastra, susțin nutriționiștii. Avem nevoie de spectrul larg de nutrienți din alimente, de aceea suntem omnivori.

12368605689?profile=RESIZE_710x

Insectele noastre clasice

 

Fructele și legumele, pe care în copilărie le-am avut din ograda proprie și nu cumpărate, se află aproape de baza piramidei alimentelor, însă fără să ne înverțe UE știm cu adevărat care sunt acele sortimente cu adevărat importante pentru o alimentație echilibrată.

Exemplificăm mai jos cu câteva alimente ce sunt de un real ajutor în constituirea unui plan nutrițional complet, care furnizează vitamine, minerale, fibre și antioxidanți (nutrienți esențiali pentru sănătate) și oferă în schimb un aport caloric inferior, pentru prevenirea acumulării kilogramelor în plus sau dezvoltarea de diverse afecțiuni. Sunt câteva legume pe care nu le-am avut „la mama acasă”...

Anghinarea nu este foarte folosită în bucătăria tradițională românească, însă includerea ei în dietă poate fi un pas important pentru un corp armonios și o inimă sănătoasă. Alegeți anghinare de un verde închis intens, cu frunze bine închise, care eliberează suc când sunt stoarse. La frigider, această legumă poate rezista în stare proaspătă până la 5 zile.

Destule vitamine, minerale și fibre necesare unei digestii optime conține leguma sparanghel, care trebuie să fie cu tulpina dreaptă și tare, pe care să se afle muguri rozalii în vârf. Sparanghelul se consumă după îndepărtarea capetelor lemnoase și spălarea în jet de apă. În stare proaspătă se poate păstra la frigider până la 5-6 zile.

Ne învățară importatorii și cu fructele de avocado, consumate intens în cadrul dietei mediteraneene, zice-se bogate în acizi grași esențiali și antioxidanți. Așadar, sunt extrem de benefice sănătătii cardiovasculare. Alegeți la supermarket fructele tari, nepătate, cu coaja cerată strălucitoare, că ăla din piață, sanchi, cu certificat de producător” de la en-gross nu vă lasă. Dacă sunt bine coapte, aceste fructe pot rezista o săptămână la frigider, în stare intactă.

„La mama acasă” n-am avut nici broccoli, dar românii s-au obișnuit repede cu cultivarea plantei. Nu știm ce zic numerologii, că ne trezirăm în lista de profesii cu meseria asta, dar nutriționiștii zic că cu câteva porții de leguma asta pe săptămână înseamnă un sistem imunitar mai puternic și un risc scăzut de dezvoltare a cancerului. Ni se recomandă să alegem buchete de broccoli verzi și tari, fără capete gălbui, care pot fi păstrate la frigider circa o săptămână, fără să dea semne de alterare.

12368606461?profile=RESIZE_710x

Ulița gâștei”, acum strada Primăriei, asfaltată

 

Cum prin satul meu, Livezeni, din comuna Stâlpeni, județul Argeș, locuitorii au luptat cu osârdie împotriva livezilor de orice fel și le-au distrus că erau ceapiste comuniste, ne lămuresc nutriționiștii să mâncăm fructe de kiwi, bogate în vitamina C și antioxidanți, cică fiind gustări excelente sau ingrediente grozave pentru salate vitaminizante. Rezistă multe zile în șir la frigider, dacă le cumpărați în stare optimă, adică nici prea moi, nici prea tari, chiar și de la cei doi-trei comercianți din piața Moghioroș, cu certificat de producător, ce se laudă că sunt argeșeni din Oarja.

Noroc că ăștia din Oarja aduc și pere, care, de pe la noi sau de aiurea, deși au mai multe calorii decât alte fructe, sunt o sursă bogată de beta caroten, vitamine și alți fitonutrienți importanți. Dacă prezintă pete maronii, nu înseamnă că nu sunt bune pentru consum. Acasă, în copilărie, „ai mei” păstrau perele în fân. Cele mai gustoase erau cele de la cei doi peri din curtea casei părintești, care au existat până în anii 80 ai secoluluitrecut. Nu le achiziționați pe cele foarte moi și cu miros acru.

12368606889?profile=RESIZE_710x

Taxi!

 

Ca să compensăm lipsa fructelor noastre, ne învățară importatorii și cu ananasul, un aliment bogat în vitamine și minerale, vitaminele A și C, calciu, fosfor și potasiu. Mai conține fibre și puține calorii, zic unii că previne tusea și răceala, întărește sistemul osos, menține sănătatea gingiilor, atenuează simptomele artritei și îmbunatățește digestia.

Noroc că ni se recomandă ale noastre piersici, pe care nu le aveam în grădina casei, dar avea vecina tanti Mia Fierii și îmi dădea și mie ca să nu fiu tentat să sar gardul. Și no, aflu eu că au multiple beneficii pentru sănătate, de la contribuția lor în menținerea sănătății vederii, dar depinde la cine și la ce mă uit, până la îmbunătățirea aspectului pielii, detoxifierea organismului, arderea grăsimilor și prevenirea constipației.

În sfârșit, ni se recomandă leguma copilăriei mele, ardeiul gras (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-ardei-2), care, zice-se, ar fi sărac în calorii (45 kcal100 g), asigură doza zilnică recomandată de vitamine A și C, pentru un sistem imunitar puternic și o piele frumoasă și sănătoasă. Capsaicina din aceste legume ar reduce nivelul colesterolului rău, controlează diabetul, atenuează durerile și diminuează inflamatiile. Oare chiar și la octogenari?

Ni se recomandă și căpșunile, în copilărie eu consumându-le doar pe cele sălbatice, din care mama făcea și dulceață din cele culese de mine în „ulcică” și puse în coș. Acum se cultivă în grădină. Capsunile conțin un număr mic de calorii, fibre care reglează tensiunea arterială, vitamine și minerale utile în reducerea senzației de foame. Fenolii din aceste fructe delicioase, vitamina C, acidul folic și flavonoizii joacă un rol central în menținerea sănătății și frumuseții organismului. Nu ni se spune nimic de inteligență! UE, ce zici?

Nu pot să uit roșiile din grădina „mamei”, ceea ce m-a făcut să scriu (https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-tomata-2) despre celebrele „fructe” aduse din America de Sud. Studiile de specialitate au asociat rosiile cu cele mai sănătoase alimente consumate de om, ca atare, în salate, ca gogonele murate, ca bulion sau ca suc de roșii (din care „beau copiii, beau și moșii”).

Tomatele sau roșiile aduc numeroase beneficii organismului. Pline de vitamine (A, C și E), flavonoiziți (antiinflamatori naturali), potasiu și alte săruri minerale, roșiile sunt elemente de bază într-o dietă echilibrată. Odată gătite, roșiile furnizează mult licopen, un puternic antioxidant care imunizează organismul împotriva multor tipuri de cancer.


12368608074?profile=RESIZE_710xRoșii în 2014, Stâlpeni, Argeș

 

Ajunserăm la pepenele roșu, care nu creștea pe la mine în copilăria mea, dar eram mereu prezent la gară la descărcare când veneau cei de la câmpie, din Vlașca, cu vagonul de pepeni. Mâncam pepene cât voiam după descărcare și primeam un pepene cât îl puteam căra pentru dus acasă. Așa că o sursă bogată de vitamine, zaharuri sănătoase, fibre și multă apăpepenele roșu este 100% benefic organismului și recomandat persoanelor care doresc să scape de kilogramele în plus.

Prin pădurea unde mă plimbam fără frică erau câteva locuri cu afine. Atunci nu știam că afinele sunt considerate a fi cea mai bogată sursă de antioxidanți dintre toate fructele indispensabile unei diete echilibrate. Se zice că acestea mențin sănătatea cerebrală și cardiovasculară, previn cancerul și afecțiunile dermatologice, oferind un set complet de beneficii pentru sănătate în general, la orice vârstă.

Orice om din satul meu avea viță de vie în grădină sau în curte pentru strugurii gustați cu plăcere toamna. Culturi mari de viță de vie nu existau. Vin se făcea puțin, dar zaibăr bun. Nu era o zonă viticolă. Pruna era mai importantă. Strugurii conțin din abundență resveratrol, un antioxidant care joacă un rol-cheie în protecția împotriva cancerului de colon și creșterii prostatei, afecțiunilor coronariere, nervoase, fungice și infecțioase.

 

Partea a patra la:

 https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-aliment-3

 Întregul articol este la:

https://webdidacticanova.blogspot.com/2024/07/jocuri-de-cuvinte-aliment.html

 

Articolul întreg în format pdf la: Jocuri de cuvinte - aliment.pdf

NC

 

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 3 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
Acum 3 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Dobra, în limba maghiară - Dobra, în limba germană – Judendorf, este o comună din județul Hunedoara…
Acum 3 ore
Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 11 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
Acum 11 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoar în zori (cybersonet XLV) în Cronopediada grup
Acum 11 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
Acum 13 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
budoarul…
ieri
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLIV) în Cronopediada grup
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURAS =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Partidul Național Liberal (abreviat P.N.L.) este un partid politic parlamentar din România,…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Comuna Zetea este una din cele mai mari comune ale judeţului Harghita, situându-se pe valea râului…
ieri
Mai Mult…
-->